Colegiul Medicilor Veterinari Suceava a reuşit să strângă, prin contribuţia benevolă a medicilor din judeţ, suma de 10.000 de lei, banii urmând să ajungă la colegii din breaslă care au avut de suferit de pe urma inundaţiilor de la finele lunii iulie.
Medicii ale cărora dispensare sau locuinţe au fost afectate grav de inundaţii sunt din Brodina, Ulma, Straja şi Dorneşti.
În cursul zilei de ieri, reprezentanţi ai Colegiului Medicilor Veterinari Suceava au înmânat banii celor patru colegi aflaţi în dificultate.