De la jumătatea lunii septembrie, copiii din toate cartierele Sucevei vor avea la dispoziţie noi locuri de joacă, moderne, precum cel amenajat anul trecut în parcul Areni, vizavi de Primărie.
Viceprimarul Lucian Harşovschi a declarat că de luni vor începe lucrările de amenajare a opt noi locuri de joacă, repartizate pe cartiere, în funcţie de numărul de locuitori şi de dotările existente deja în acest domeniu.
“De cele mai multe locuri de joacă noi va beneficia cartierul Burdujeni, unde nu doar că locuieşte aproape jumătate din populaţia Sucevei, ci sunt şi foarte mulţi copii care au nevoie de asemenea locuri de distracţie pentru ei. Unul din locurile de joacă va fi pe strada Tineretului, altul pe Amurgului şi unul pe strada Florilor, în zona Gării Burdujeni”, a declarat Lucian Harşovschi.
Cel mai mare loc de joacă modern care va fi amenajat anul acesta va fi cel de pe strada Oituz, din cartierul Zamca, care va avea 500 de mp, în vreme ce un al doilea loc de joacă din acest cartier va fi amplasat pe strada Octav Băncilă.
Pentru copiii din cartierul George Enescu va fi amenajat un loc de joacă modular pe strada Aleea Venus nr. 2, în vreme ce pentru cei din Iţcani, un frumos loc de joacă va fi realizat în parcul Gării.
Nici cartierul Obcini nu a fost dat uitării, un nou loc de joacă urmând să fie amenajat pe strada Staţiunii, în dreptul blocului D4.
Viceprimarul Sucevei a precizat că amplasamentul pentru realizarea locurilor de joacă va fi predat luni firmei care a câştigat licitaţia organizată de Primărie, urmând ca în termen de două săptămâni să fie proiectate şi montate noile ansambluri de joacă, realizate din materiale care nu prezintă pericol pentru sănătatea copiilor.
( 6 sep 2008, 11:29:28
Ar trebui reamanajat si imbunatatit...................