Consiliul Judeţean Suceava, întrunit ieri în şedinţă extraordinară, a decis alocare unor noi sume de bani pentru reconstrucţia caselor în zonele calamitate din judeţ, bani proveniţi din donaţii. Este vorba de 560.000 de lei, care au fost transferaţi primăriilor prin intermediul cărora vor ajunge la familiile ale căror gospodării au fost distruse de ape.
Astfel, pentru zonele cele mai afectate au fost alocaţi 260.000 de lei unui număr de 12 localităţi. Cei mai mulţi bani, însemnând 92.000 de lei, au plecat spre Arbore, unde trebuiesc reconstruite 23 de locuinţe. Sume mari au fost alocate şi localităţilor Dorneşti - 52.000 de lei şi Dolhasca - 32.000 de lei, unde urmează a fi reconstruite 13, respectiv opt case.
Deliberativul judeţean a mai alocat 300.000 de lei unui număr de 27 de primării. Comuna Moldoviţa, unde trebuiesc refăcute 11 case, a primit 44.000 de lei, iar Valea Moldovei, unde se află în reconstrucţie şapte locuinţe, a primit 28.000 de lei. De menţionat că sumele repartizate de Consiliul Judeţean în şedinţa de ieri vor acoperi cheltuielile aferente transportului materialelor de construcţie de la depozite până la destinaţie, precum şi contravaloarea materialelor mărunte pentru înlăturarea efectelor calamităţilor din iulie.
Trebuie spus că deliberativul judeţean a mai alocat recent pentru reconstrucţia caselor circa 1,4 milioane de lei, mai exact câte 50.000 de lei pentru fiecare locuinţă.
( 6 sep 2008, 11:50:37
BANII SA AJUNGA CU ADEVARAT LA CEI CE AU NEVOIE!