Echipajul care a reprezentat judeţul Suceava la Concursul naţional de artă fotografică şi cineclub al elevilor, manifestare organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş şi Palatul Copiilor Tg. Mureş, care s-a desfăşurat în intervalul 25-29 august a.c., a obţinut cele mai multe premii.
16 premii şi două menţiuni
Cei patru membri ai echipajului sucevean, care au participat la concursul care a avut loc la Colegiul Silvic Gurghiu (concurs la care au fost reprezentate 17 judeţe din ţară), au obţinut, la secţiunea de artă fotografică, nu mai puţin de 16 premii şi două menţiuni.
Aşa cum ne-a spus prof. Valentin Moscaliuc, coordonatorul Cercului Foto de la Palatul Copiilor şi Elevilor din municipiul Suceava, care a însoţit echipajul la concurs, la categoria pentru clasele V-VIII, eleva Emanuela Motrescu a obţinut două premii I, un premiu II şi un premiu III, iar Andrei Sabie (de la Clubul Copiilor şi Elevilor Câmpulung Moldovenesc) a câştigat trei premii II.
La categoria de concurs pentru clasele IX-XII, Diana Palade a fost răsplătită de juriu cu un premiu I, două premii II şi o menţiune, iar Gabriela Dominte, tot de la Clubul Copiilor câmpulungeni, un premiu I, două premii II, un premiu III şi o menţiune.
Propuneri pentru ediţiile următoare
Pentru ambele secţiuni de concurs, artă fotografică şi cineclub, preşedintele juriului a fost Cătălina Chendea, inspector educaţional în cadrul Direcţiei Generale Management Învăţământ Preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului.
Prof. Valentin Moscaliuc a făcut cu acest prilej şi trei propuneri pentru ediţiile ulterioare ale concursului: realizarea unui catalog anual cu lucrările premiate (un catalog de promovare cu circuit naţional), transformarea concursului într-o tabără de creaţie şi înfiinţarea unei secţiuni etnografice menită să valorifice prin imagine patrimoniul cultural tradiţional din România.