Marţi seară, în jurul orei 22:35, la 112 a sunat soţia victimei, care le-a povestit poliţiştilor că, în urmă cu circa jumătate de oră, soţul ei (Mihai G., în vârstă de 36 de ani), în timp ce se afla în faţa unui bar din localitate, a fost bătut de persoane necunoscute, care i-au luat suma de 500 de euro şi un telefon mobil.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, „în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie, pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului”.