Preşedintele Uniunii Democrate a Ucrainenilor din România (UDUR), Dumitru Morhan, s-a întâlnit ieri la Suceava cu profesorul universitar doctor Bogdan Luchianeţ, de la Universitatea Politehnică din Lvov, în încercarea de a îmbunătăţii relaţiile pe linie de învăţământ dintre România şi Ucraina. Discuţiile cu distinsul invitat s-au concentrat pe ideea ca românii care stau în Ucraina să aibă acces la această universitate şi, în general, la toate formele de învăţământ superior din ţara vecină.
Românii din Ucraina au început să studieze în aceste universităţi, însă mai sunt de făcut paşi până la înlăturarea tuturor obstacolelor.
„M-aş bucura ca românii din Ucraina să aibă aceleaşi privilegii pe care le au ucrainenii în România. Vrem o deschidere pe linie economică, pe linie culturală şi de învăţământ. Căutăm să găsim soluţii de colaborare între universităţile din Cernăuţi, Kiev, Lvov şi universităţile de la noi, iar această întâlnire cu distinsul profesor reprezintă un pas important în acest sens”, a declarat Dumitru Morhan.