În 50 de localităţi sucevene s-ar putea construi săli de sport noi, finanţate prin intermediul Programului de dezvoltare a infrastructurii de baze sportive în mediul rural. Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, a declarat că până în momentul de faţă, primăriile din 38 dintre cele 50 de localităţi au depus cererile în vederea obţinerii finanţării pentru începerea investiţiilor.
Băişanu a explicat că prin intermediul acestui program pot fi finanţate obiective de investiţii care să vizeze construcţia unor baze sportive sau realizarea de lucrări de intervenţii care presupun modernizări sau transformări de baze sportive existente.
Prefectul a arătat că în perioada imediat următoare, alte 12 primării vor depune cererile de finanţare, respectiv Frătăuţii Vechi, Cacica, Zamostea, Drăgoieşti, Pârteştii de Jos, Stroieşti, Ilişeşti, Frătăuţii Noi, Coşna, Bogdăneşti, Comăneşti şi Pojorâta.
„În eventualitatea în care va fi anunţată o nouă sesiune de înscriere pentru obţinerea fondurilor necesare, Instituţia Prefectului va comunica, aşa ca şi până acum, informaţiile necesare tuturor primăriilor interesate, pentru ca în cât mai multe localităţi să existe astfel de investiţii”, a declarat Alexandru Băişanu.
( 4 sep 2008, 14:39:12