Şeful administraţiei judeţene sucevene, Gheorghe Flutur, „bombardează” Guvernul cu cereri pentru alocarea de fonduri pentru refacerea infrastructurii care a fost distrusă de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie 2008.
Flutur a spus că speră ca în şedinţa de astăzi a Executivului să fie aprobată o hotărâre prin care judeţului Suceava să i se aloce fondurile necesare pentru aceste investiţii, în condiţiile în care acestea trebuie realizate de urgenţă, având în vedere că se apropie sfârşitul anului.
El a precizat că a înaintat Guvernului un proiect de hotărâre prin care se solicită alocarea a 60 de milioane de lei pentru refacerea drumurilor judeţene şi a 100 de milioane de lei pentru drumurile comunale.
„Aceste sume ar acoperi 60% din necesarul de bani pentru refacerea drumurilor judeţene şi 50% din fondurile care ar trebui pentru drumurile comunale. Asta în condiţiile în care din estimările făcute de noi, pagubele la drumurile judeţene sunt de 110 milioane de lei, iar la drumurile comunale de circa 200 de milioane de lei”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.
Flutur a precizat că alocarea acestor fonduri este importantă şi pentru pregătirea drumurilor judeţene şi comunale pentru perioada de iarnă. El a precizat că dacă drumurile afectate de inundaţii nu vor fi refăcute, acestea vor reprezenta un pericol pentru conducătorii auto.
(27 aug 2008, 11:11:33