La mai puţin de 48 de ore după ce au trăit clipe de groază în timp ce încercau să salveze viaţa unei adolescente în vârstă de 18 ani, asistenta şi şoferul de pe ambulanţa deturnată spre un spital din Iaşi, de tatăl şi fratele victimei, au acceptat să povestească ce li s-a întâmplat. Cei doi au refuzat să le apară fotografiile în ziar şi spun că încă se tem pentru vieţile lor şi speră să nu fie în viitor ţinta răzbunării familiei Şoldan din Cajvana, care i-a ameninţat cu moartea.
Violeta Topală, de 38 de ani, şi Doru Halus, de 40 de ani, asistenta şi respectiv şoferul obligaţi să transporte o persoană rănită la Cajvana către un spital din Iaşi, deşi acest lucru nu se impunea, sunt încă marcaţi de coşmarul trăit sâmbătă.
Cei doi au spus răspicat că nu doresc să depună plângere penală împotriva lui Toader Şoldan şi a fiului acestuia, Neculai Şoldan.
„Dacă instituţia doreşte să depună plângere e treaba celor din conducere. Eu nu am de gând să merg mai departe împotriva celor două persoane, deşi nu este normal ce au făcut, pentru că altfel fiecare şi-ar face dreptate cum ar dori”, a spus Violeta Topală.
Nici colegul ei nu va depune plângere împotriva celor care i-au ameninţat cu moartea.
„Noi mai avem intervenţii la Cajvana şi nu dorim să avem probleme. Nu este prima oară când avem probleme, dar niciodată nu s-a ajuns până aici. De fiecare dată rudele au dat dovadă de înţelegere şi lucrurile s-au liniştit. Sperăm să nu mai avem astfel de incidente”, a declarat Doru Halus.
„M-am gândit doar la copilul meu”
Mamă a unui copil, asistenta cu o vechime de şapte ani în meserie a mărturisit că a fost cel mai greu moment din viaţa ei, dar crede că s-a descurcat onorabil în condiţiile de sâmbătă seară.
„Eu am preluat bolnavul şi trebuia să am grijă de el. Cred că am făcut tot ce se putea şi l-am dus la spital în condiţii de siguranţă, deşi atmosfera pe tot parcursul drumului a fost extrem de tensionată”, a spus Violeta Topală.
Asistenta şi-a amintit că rudele fetei lovite în accidentul rutier aveau un comportament extrem de violent.
„Vă strâng de gât, vă omor, vă dăm foc. Cam asta îmi aduc aminte din ce spuneau atunci. Ştiu că de câteva ori, tânărul s-a repezit la mine de parcă ar fi vrut să mă lovească, dar nu a făcut-o. Se manifestau ca nişte oameni disperaţi”, a precizat Violeta Topală.
Femeia a mărturisit că în acele clipe nu a prea avut timp să se gândească la viaţa ei, ci doar la copilul pe care-l are acasă.
Tot stresul adunat în timpul celor peste două ore de călătorie între Cajvana şi Iaşi şi-a făcut efectul asupra femeii la destinaţie.
„Când a coborât din maşină pur şi simplu a leşinat. Cred că din cauza stresului şi a fricii”, a spus şoferul Doru Halus.
Trimişi la încă două intervenţii
Asistenta şi şoferul ambulanţei deturnate spre un spital din Iaşi cred că Toader şi Neculai Şoldan au dat dovadă de inconştienţă în momentul în care au decis să aleagă calea ameninţărilor pentru a-şi salva ruda.
„Dacă reacţionam invers decât credeau ei? Dacă săream din maşină şi lăsam victima fără asistenţă medicală? Atunci ar fi fost o problemă şi sper ca oamenii să conştientizeze că nu se poate lucra sub ameninţare”, a menţionat Violeta Topală.
Deşi pare paradoxal, echipajul de pe ambulanţa deturnată a mai făcut două curse după incidentul de la Cajvana.
„Nu eram într-o stare prea bună, dar mi-am făcut treaba. Cineva trebuia să-i ajute şi pe ceilalţi oameni care aşteptau ajutorul nostru”, a conchis Violeta Topală.
(26 aug 2008, 12:22:24
Scuzati-ma ca v-o spun dar sunteti lasi. Daca va lua viata si va raminea copilul fara mama? Puteti lasa nepedepsiti asa niste specimene, care nu se pot numi oameni?
Daca nu luam atitudine unde o sa ajungem cu acesti "stranieri" care acolo sunt in stare nici sa nu manince, dar cind vin aici sunt mari si tari? Credeti-ma am vazut ce cuminti sunt acolo.Cum va arata tara asta cind se vor intoarce acasa? Pina unde vor merge cu nesimtirea daca nu- pedepsim pentru astfel de fapte?