De la 1 septembrie, Garda de Mediu Suceava va declanşa o serie de controale tematice în 117 localităţi din judeţ, în care vor verifica starea de salubritate şi măsurile luate pentru îndepărtarea gunoaielor aduse de inundaţii.
“Avem semnale că există încă multe depozite de gunoi în apropierea cursurilor de apă, iar în cazul în care vom descoperi astfel de depozite necontrolate, după data de 1 septembrie, cei care aveau obligaţia să cureţe aceste zone vor fi sancţionaţi conform legislaţiei de mediu, cu sume cuprinse între 3000 şi 15.000 lei. Primăriile acestor localităţi au fost avertizate cu o lună înainte de măsurile pe care trebuie să le ia, cu termene exacte până la care să se conformeze”, a declarat şeful Gărzii de Mediu, Constantin Harasim.
Printre măsurile care trebuiau luate de cele 117 primării din judeţ se numără salubrizarea terenurilor din zonele care au fost inundate, inventarierea depozitelor de material lemnos sau alte materiale ce ar putea duce la devierea sau blocarea cursurilor de apă şi luarea măsurilor de îndepărtare a acestora, stabilirea obligaţiilor persoanelor fizice şi juridice de a curăţa şanţurile drumurilor, colectarea selectivă a deşeurilor şi interzicerea depozitării deşeurilor menajere pe vechile amplasamente ce au fost spălate de ape.
(26 aug 2008, 11:32:40