Locuitorii cartierului Burdujeni Sat vor beneficia în cele din urmă de gaz metan, chiar dacă demararea lucrărilor a întârziat destul de mult.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că, după multe discuţii cu conducerea E.ON Gaz, aducţiunea de gaz la Burdujeni va fi în cele din urmă realizată din fondurile proprii ale Primăriei.
“Deşi avem o asociere cu cei de la E.ON Gaz, prin care ei contribuiau cu 51%, iar Primăria Suceava cu 49%, condiţia era ca după finalizarea investiţiei, aceasta să fie transmisă gratuit operatorului de gaz, adică E.ON.
Din păcate, legal nu avem voie să procedăm astfel, pentru că primăriile administrează banul public, iar E.ON Gaz este o companie privată. Cei de la E.ON nu au fost de acord să ne înregistrăm cu partea noastră de investiţii, încât am luat hotărârea de a face investiţia pe banii noştri, ai municipalităţii. După ce vom finaliza lucrările vom face licitaţie şi pentru desemnarea unui operator privat din domeniul gazului, iar Primăria va încasa o redevenţă”, a explicat Ion Lungu.
Costurile totale ale lucrărilor ce vor fi finanţate din bugetul local vor fi supuse aprobării Consiliului Local în şedinţa din 29 august.
Costul aducerii gazului metan, 420.000 lei
Pentru racordarea locuitorilor din Burdujeni Sat la reţeaua de gaz metan sunt necesari 1,1 kilometri de conductă de presiune medie şi 19,3 kilometri conductă de presiune redusă, precum şi o staţie SRM (staţie de redare şi măsurare) cu o capacitate de 5000 de metri cubi pe oră.
Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 420.000 lei, din care 150.000 de lei sunt deja prevăzuţi pentru anul în curs, din emiterea de obligaţiuni municipale.
Primarul Sucevei a spus că se va ocupa de realizarea acestui obiectiv în cel mai scurt timp, mai ales că sunt multe comune din jurul Sucevei care beneficiază de aceste utilităţi, în vreme ce locuitori ai municipiului reşedinţă de judeţ aşteaptă să beneficieze de aceste servicii de ani de zile.
(25 aug 2008, 11:38:14
Este interesul societatilor private sa-si dezvolte nr de consumatori. Primaria ar trebiu sa faca parcari , parcuri pentru copii, et. nu sa duca la dezvoltarea companiilor private pe seama banului public.
Halal decizie?