Un tânăr din comuna Volovăţ va fi cercetat penal pentru un întreg lanţ de infracţiuni, după ce s-a urcat fără permis la volanul unei maşini neînmatriculate, şi, încercând să scape de un poliţist care vroia să-l tragă pe dreapta, a accidentat un biciclist.
Vineri seară, Marian G., în vârstă de 20 de ani, a ieşit în trafic la volanul unui autoturism Opel, radiat din Germania şi neînmatriculat în România, aparţinând fratelui său. Pe drumul judeţean 178, în comuna Volovăţ, un agent de poliţie care acţiona în zonă cu radarul i-a făcut semn să tragă pe dreapta. Tânărul a refuzat să se oprească, trăgând de volan spre stânga pentru a-l ocoli pe omul legii şi ajungând pe acostament, unde l-a lovit pe Toader B., în vârstă de 47 de ani, şi el localnic, aflat pe o bicicletă.
Şoferul nu s-a oprit nici după acest incident, continuându-şi deplasarea. Câteva ore mai târziu, maşina a fost găsită în comuna Satu Mare, ascunsă într-o curte, ulterior fiind găsit şi Marian G.
Oamenii legii au descoperit că numerele de înmatriculare ale maşinii sunt false, aparţinând în realitate unui autoturism VW Golf.
Maşina a fost dusă la Poliţia municipiului Rădăuţi, unde va rămâne până la definitivarea cercetărilor. Biciclistul accidentat are răni pentru care necesită şase-şapte zile de îngrijiri medicale.
(25 aug 2008, 16:12:50