Meşterul berar a vestit ieri după-amiază începerea celei de a doua ediţii a Serbărilor Timişoreana, chemând lumea să se adune, să se distreze şi să se bucure de micii fierbinţi şi berea rece care îi aşteaptă pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei.
Surprizele pregătite pentru suceveni, chiar din prima zi, au fost nu doar poveştile spuse pe un ton cald şi puţin misterios, de povestitor, despre Cetatea Sucevei, Hanul Domnesc şi alte locaţii demne de vizitat, ci şi concursurile cu iz medieval, amuzante, dar şi captivante.
De la aruncarea la ţintă cu potcoave de cai, rostogolirea butoaielor de lemn printre butoaiele de bere, până la concurs de tărie şi iuţeală de mână, în care trebuie să înfigi cuiele într-un buştean în cel mai scurt timp posibil, toate sunt făcute pentru ca sucevenii să se distreze şi să uite de griji la acest călduros final de săptămână.
“Ne bucurăm ca şi anul acest să fim prezenţi aici cu o bere bună, prima bere românească, care s-a băut pentru prima dată la 1718. Anul acesta avem şi o serie de noutăţi – poveşti frumoase strânse nu numai din ţară, din oraşele pe care le-am colindat, ci şi despre minunatul oraş Suceava, care are multe poveşti de spus, fiind un oraş plin de istorie şi de locuri frumoase, cum este şi Cetatea de Scaun”, a spus meşterul berar, recunoscut uşor prin costumul său de epocă, la deschiderea oficială a Serbărilor Timişoreana.
Nu a lipsit de la deschidere nici primarul Ion Lungu, secondat de viceprimarul Lucian Harşovschi. Amândoi au gustat berea rece oferită de gazdele distracţiei, urându-le bun venit în Suceava şi invitându-i să revină an de an.
Berea rece şi muzica bună, sufletul Serbărilor Timişoreana
În prima seară, pe scena festivalului berii Timişoreana au urcat trupele Interzis şi Viţa de Vie, pentru ca astăzi, de la ora 20:00, în faţa sucevenilor să se prezinte formaţiile Six şi Cargo.
Nu în ultimul rând, un spectacol deosebit e pregătit şi pentru ultima seară a Serbărilor Timişoreana, când pe platoul Cetăţii de Scaun a Sucevei vor concerta Claudiu Mirică şi Mircea Baniciu.
„Serbările Timişoreana sunt deja o tradiţie între festivalurile berii”, susţine Brand managerul Timişoreana, Loredana Christopoulos, care a explicat că acest proiect, ce a debutat în Timişoara, în 1995, cu un singur eveniment, a luat amploare odată cu marca Timişoreana, ajungând ca astăzi, după 13 ani, să fie organizat în întreaga ţară.
Anul trecut, Caravana Timişoreana a poposit în zece mari oraşe din ţară, printre care şi Suceava, unde a şi revenit, ca urmare a succesului de care s-au bucurat manifestările organizate tot pe platoul Cetăţii de Scaun.
Ce s-a petrecut anul trecut, dar şi ce se petrece anul acesta la Serbările Timişoreana poate fi lesne văzut online în „Jurnalul Caravanei” (www.beretimisoreana.ro), unde se va scrie şi despre evenimentele de la Suceava, la care fiecare e liber să vină cu impresii sau sugestii.