Social democraţii au acordat până acum ajutoare în valoare de 300.000 de euro familiilor sucevene afectate de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie.
Cel puţin aşa a declarat preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, Gavril Mîrza, care a adăugat că nu a spus acest lucru până acum pentru că nu a dorit să facă paradă.
Mîrza a precizat că, în perioada următoare, de la organizaţiile PSD din ţară vor mai sosi 110 tone de cereale care vor fi distribuite sinistraţilor ale căror recolte au fost distruse de ape.
„Nu am făcut în această perioadă paradă, nu am cărat cu spatele sacii ca să ne pozeze şi să ne vadă poporul cât de muncitori suntem. Cu toată consideraţia pentru cei în suferinţă, am fost alături de ei cu modestie, pentru că nu am vrut să ne face imagine publică pe suferinţa populaţiei”, a spus Mîrza.
(23 aug 2008, 12:19:11
Felicitari ca nu mi-ati furnizat inca un motiv sa-mi fie greata.