Sute de kilograme de cereale au ars într-un incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Udeşti, flăcările transformând în scrum şi podul şi acoperişul unei anexe.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul pompierilor Detaşamentului Suceava sâmbătă după-amiază, la sosirea gărzii de intervenţie flăcările ameninţând să se extindă şi la casa de locuit şi alte anexe.
Pompierii au reuşit să stingă incendiul în aproximativ o oră, pagubele fiind estimate la aproximativ 30.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma incendiului au ars acoperişul anexei pe o suprafaţă de circa 96 de metri pătraţi, aproximativ 800 de kilograme de grâu, 700 kg de orz şi 300 kg de porumb, degradându-se totodată pereţii anexei şi mobilierul din bucătărie.
Pompierii au salvat de flăcări casa de locuit şi celelalte anexe, estimate la circa 60.000 de lei.
„Din primele cercetări, focul a izbucnit din cauza neprotejării corespunzătoare a burlanului boilerului faţă de materialele combustibile”, se precizează în comunicatul pompierilor.