Luna august s-a transformat în coşmarul şoferilor suceveni, care aproape zi de zi, la orele de vârf, se confruntă cu ambuteiaje şi blocaje rutiere, pe principalele rute de circulaţie.
Acest lucru a fost cât se poate de vizibil ieri, când, pe la 11.00 fără un sfert, şirul de maşini blocate în trafic se întindea din centrul Sucevei şi până dincolo de staţia Orizont, din Burdujeni.
Cu ore întregi pierdute în trafic, copleşiţi de căldură şi asaltaţi din toate părţile de claxoane, cei care s-au aflat ieri în trafic între orele 10.00 şi 15.00 au regretat amarnic, răbdarea fiindu-le pusă din greu la încercare.
La fel de afectat de această problemă este şi transportul în comun, întârzierea cu care au ajuns autobuzele dintr-o staţie în alta ducând la o supra-aglomerare a acestora.
Să parcurgi oraşul în interiorul unui autobuz plin ochi de oameni, lipiţi unul de altul, transpiraţi şi sufocaţi de căldură, e o adevărată tortură, la care sunt supuşi, vrând-nevrând, zeci de mii de suceveni, care au de circulat zilnic pe aceste trasee la care ambuteiajele se ivesc la tot pasul.
Invazia “italienilor”
De obicei, străzile Sucevei deveneau extrem de aglomerate în zilele de sărbătoare, când în municipiu veneau oameni din tot judeţul, dar şi din judeţele învecinate, în special pentru a face cumpărături.
Ieri, deşi nu a fost sărbătoare, aglomeraţia de pe străzile municipiului reşedinţă de judeţ a fost cea mai mare înregistrată până acum, una dintre principalele cauze fiind prezenţa în număr mare, în trafic, a maşinilor “italienilor” - românii veniţi de peste hotare să îşi petreacă concediile acasă.
Oriunde întorci ochii dai de câte o maşină cu număr străin – majoritatea de Italia – iar prezenţa în număr mare a acestora a fost confirmată şi de Poliţia Rutieră, care a întocmit un fel de statistică neoficială, din care reiese că numărul de maşini venite în august de peste hotare, în judeţ, este de peste 10.000. Conform estimărilor poliţiştilor, numai în comuna Marginea sunt peste 1.000 de maşini venite din Italia.
Centrele comerciale, zonele cu cele mai mari probleme de circulaţie
Comisarul şef Laurenţiu Hermeniuc, şeful Biroului pentru Siguranţa Circulaţiei în Mediul Urban din cadrul Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava, a declarat că aglomeraţia de ieri din trafic a depăşit aproape toate recordurile, iar agenţii de circulaţie nu au avut cum acoperi toate intersecţiile aglomerate.
„Numai la Bazar e nevoie de patru poliţişti, pentru ca traficul să poate fi dirijat bine şi să se aerisească puţin. Este imposibil să am oameni în fiecare intersecţie aglomerată, acoperim traficul în măsura în care putem. În zona Bazarului agenţii noştri au scos de pe strada principală mai multe căruţe, amendându-i pe proprietari. Avem mari probleme acolo, şoferii făcând manevre în toate direcţiile şi creând ambuteiaje”, a precizat comisarul şef.
Aglomeraţia de nedescris de pe traseul Centru-Burdujeni este pusă de Hermeniuc pe seama obiectivelor din zona industrială (Bazar, magazinul Carrefour), care atrag un număr foarte mare de oameni.
De altfel, în următoarele două luni, problemele de trafic din zona respectivă vor fi resimţite şi mai tare, ca urmare a lucrărilor de amenajare a unui nou sens giratoriu, pentru Iulius Mall.
(13 aug 2008, 11:20:15