Consiliul Judeţean a aprobat în şedinţa de ieri, cu 24 de voturi pentru şi nouă abţineri, eliberarea lui Gheorghe Straton din funcţia de director executiv al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi promovarea temporară în această funcţie, până la organizarea concursului, a lui Florin Tărnăuceanu.
Cei care s-au abţinut au fost în general consilierii PSD, în frunte cu Gavril Mîrza, fostul deţinător al fotoliului de preşedinte al Consiliului Judeţean.
Eliberarea din funcţie a lui Straton s-a făcut la cererea acestuia, el solicitând transferul la Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor, structură aflată tot în subordinea Consiliului Judeţean.
Tot ieri deliberativul judeţean a aprobat, cu 30 de voturi pentru şi trei abţineri, organigrama, numărul de personal, statul de funcţii şi funcţiile publice la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. În noua organigramă, numărul de posturi s-a redus cu 37, de la 2.181 la 2.144 de posturi.
(12 aug 2008, 11:38:07
Dar asta nu este tot, acest "domn " este director la doua institutii:
la Centrul Scolar adica Scoala Speciala si la CJRAE. Desi, legea prevede clar ca la CJRAE directorul trebuie sa fie psiholog, aflati ca in prezent un inginer constructor conduce echipa de profesori psihologi a CJRAE Suceava.
In rest, fara comentarii........ activitatea la CJRAE se desfasoara la nivel de santier.
Toate fondurile de la Consiliul Judetean ce sunt repartizate pentru CJRAE sunt transferate catre Scoala Speciala.Se asteapta reactia CJ Suceava care finantiaza CJRAE si a domnului Inspector General Carcalete care are atributii pe linie profesionala.