Zeci de milioane de lei, bani proveniţi de la buget sau din venituri proprii ale Universităţii „Ştefan cel Mare”, au fost alocate pentru investiţii în anul 2008 la universitatea suceveană.
Este vorba despre reabilitări, reparaţii capitale, lucrări de consolidare, achiziţii şi dotări pentru care, până la sfârşitul acestui an, se vor cheltui aproximativ 26 de milioane de lei.
Potrivit unui plan operaţional pentru anul 2008 întocmit de reprezentanţii Universităţii „Ştefan cel Mare”, până la finele acestui an vor trebui finalizate lucrările de reabilitate a Ateneului „Mihai Eminescu” din Gălăneşti, pentru care s-au alocat de la bugetul de stat peste trei milioane de lei. Alte trei milioane de lei s-au alocat pentru reabilitarea Centrului Teritorial de Învăţământ la Distanţă Vatra Dornei, banii fiind alocaţi tot de la buget. Universitatea a mai primit încă aproape trei milioane de lei pentru reabilitarea până la sfârşitul acestui an a Cabanei Şipoţel, spaţiu de practică a studenţilor de la Facultatea de Silvicultură.
Fonduri impresionante pentru Campusul 2
Tot în anul 2008 trebuie să se finalizeze şi lucrările de reabilitare a Căminului Studenţesc nr. 2, pentru care au fost alocate trei milioane de lei de la buget.
Anul acesta, cu puţin timp în urmă, la Universitatea Suceava, în prezenţa ministrului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, s-a inaugurat Corpului E al instituţiei de învăţământ superior. Investiţiile la acest corp de clădire au provenit de la bugetul de stat, dar şi din fondurile proprii ale Universităţii Suceava şi se ridică la aproximativ 13 milioane de lei.
Alte zeci de milioane de lei, bani de la buget, dar şi fonduri proprii, se vor folosi până în anul 2010 pentru acţiuni, programe şi proiecte de amenajare, construcţii, reabilitare şi reparaţii capitale la Universitatea „Ştefan cel Mare”. Cei mai mulţi bani se vor utiliza pentru construcţia celui de-al doilea campus al universităţii. Campusul se va întinde pe o suprafaţă de 30 de hectare, la ieşirea din Suceava, spre comuna Moara.
Pe acest teren universitatea intenţionează să construiască un nou campus universitar, cu o bază sportivă pentru fotbal, un bazin de înot de dimensiuni olimpice, o sală polivalentă, un complex dendrologic, care va conţine sere, grădină botanică şi un parc dendrologic.
(11 aug 2008, 13:05:04
Dar am si o intrebare: Pentru aceste reabilitari va fi nevoie sa se mareasca taxa de scolarizare? Sau ce alta taxa se va impune? Fiindca nu cred k nu vor gasi ei o modalitate ptr a mai scoate bani de la bietii studenti.