Poliţiştii comunitari suceveni au devenit un fel de recuperatori ai datoriilor pe care populaţia le are la bugetul local, metoda dovedindu-se a fi una foarte eficientă.
Practic, agenţii Poliţiei Comunitare bat la uşile celor care în ultimii ani au „uitat” să mai achite taxele şi impozitele locale, sau amenzile date pe teritoriul municipiului reşedinţă de judeţ, înmânându-le somaţii de plată. Cei care şi după acest avertisment ignoră datoriile pe care le au la bugetul local sunt apoi acţionaţi în judecată, pentru executare silită.
Viceprimarul municipiului Suceava Viorel Seredenciuc a declarat că această acţiune, de distribuire a somaţiilor de plată pentru taxele şi impozitele locale neachitate de câţiva ani a fost demarată experimental, în urmă cu aproape o lună, dar că rezultatele sunt foarte bune:
“Într-o lună s-au distribuit circa 12.000 de somaţii de plată. Pe lângă faptul că Primăria a înregistrat o economie de 100.000 de lei, adică un miliard de lei vechi, prin faptul că nu s-au mai trimis scrisori recomandate cu confirmare de primire, care au un cost destul de ridicat, eficienţa s-a văzut şi la încasări. Practic, în scurt timp, încasările s-au dublat. În continuare aşteptăm populaţia municipiului Suceava să treacă pe la Primărie şi să îşi achite debitele restante”, a precizat Viorel Seredenciuc.
El a dat ca exemplu încasările din luna mai 2008, când în conturile Primăriei Suceava a fost depusă suma de 302.119 lei, bani recuperaţi de la datornici – persoane fizice, pentru impozite neplătite pe terenuri, clădiri, mijloace de transport şi taxă de salubrizare, comparativ cu luna iulie, când încasările de pe aceleaşi impozite au ajuns la 637.148 lei.
Uşi închise şi somaţii refuzate
Sucevenii cu datorii la Primărie, care nu au răspuns la uşă la prima vizită a poliţiştilor comunitari, sau nu se aflau acasă, se vor mai întâlni cu ei, curând.
Şeful Poliţiei Comunitare, Viorel Horodenciuc, a precizat că au fost cazuri în care oamenii au refuzat să deschidă uşa, să le fie înmânată somaţia, alţii au refuzat să o semneze, în vreme ce în alte cazuri vecinii le-au spus poliţiştilor că familia respectivă e plecată peste hotare sau chiar că nu mai are cine să le răspundă la uşă, proprietarii apartamentelor fiind decedaţi.
“Oricum, vom reveni periodic la uşile datornicilor, până vor binevoi să plătească şi vor scăpa de stresul de a mai fi căutaţi de poliţiştii comunitari”, a adăugat Viorel Horodenciuc.
( 8 aug 2008, 11:39:31