Loteria Română şi REMAT sunt două dintre societăţile comerciale care vor fi somate de Primăria Suceava să îşi ridice chioşcurile abandonate pe teritoriul municipiului.
Săptămâna trecută, viceprimarul Viorel Seredenciuc a iniţiat o campanie de identificare a proprietarilor chioşcurilor abandonate pe domeniul public.
În urma acesteia au fost identificate opt societăţi comerciale care au chioşcuri părăsite pe terenul Primăriei Suceava, care vor fi somate să le ridice, în caz contrar urmând a fi acţionate în judecată.
“Am identificat un număr de opt societăţi comerciale, majoritatea cu câte un chioşc, dar şi două societăţi comerciale cu câte trei chioşcuri, pe care i-am somat să le ridice. Dacă nu se conformează, prin hotărârea instanţei vom cere evacuarea acestora de pe domeniul privat al Primăriei” a declarat Viorel Seredenciuc.
Acesta a precizat că în cele mai multe cazuri, chioşcurile sunt dezafectate, nimeni nu le-a mai folosit de ani de zile, dar chiar şi aşa, era obligaţia proprietarilor să le ridice de acolo, mai ales că nu au mai încheiat contracte cu municipalitatea şi nu au mai plătit chiria anuală.
Anexa de tablă a unui restaurant, “uitată” de la plată
Cele mai multe chioşcuri abandonate aparţin Loteriei Române şi REMAT-ului.
“Loteria Română avea trei chioşcuri de câte un metru pătrat, pe care le folosea pentru distribuirea de bilete loto. Chioşcurile sunt tot acolo – la Romarta, la Hala centrală şi unul pe strada 22 Decembrie, nu le mai foloseşte, dar contractul de ocupare al terenului nu a mai fost refăcut. REMAT-ul are iarăşi trei containere pentru achiziţionare de fier vechi, nu le foloseşte dar nici nu le-a ridicat de pe terenul Primăriei”, a explicat Viorel Seredenciuc.
Viceprimarul municipiului reşedinţă de judeţ a mai dat exemple de chioşcuri abandonate în zona blocului Motovelo, sub stadionul Areni, în Burdujeni, în spatele restaurantului Moldova, în Zamca, pe strada Ion Neculce, precum şi în spatele blocului T90, din George Enescu.
Un alt caz prezentat de conducerea Primăriei Suceava este cel al unui restaurant care şi-a construit o anexă de tablă, o perioadă a plătit chirie pentru teren, dar după aceea nu a mai venit să refacă contractul.
( 8 aug 2008, 11:34:17