38 de familii din localităţile sucevene afectate de inundaţii, care au rămas fără case, au solicitat containere modulare în care să locuiască.
Prefectul judeţului Suceava, Alexandru Băişanu, a precizat că până în momentul de faţă 14 astfel de containere locuibile, cu utilităţi şi spaţii de dormit, au ajuns la o parte din sinistraţii rămaşi fără case, urmând ca în cel mai scurt timp să fie trimise alte opt astfel de locuinţe provizorii.
„Am avut 38 de solicitări pentru astfel de containere, pe care le vom onora în perioada imediat următoare. În momentul de faţă sunt opt containere în municipiul Suceava, care vor fi trimise spre zonele inundate, urmând să ajungă şi diferenţa până la 38”, a spus Băişanu. El a precizat că Prefectura a solicitat astfel de containere doar pentru cei care au cerut în mod expres că vor să se mute în astfel de spaţii, până la reconstrucţia caselor distruse de inundaţii.
Prefectul a mai adăugat că, potrivit ultimei estimări, în judeţul Suceava trebuie reconstruite 194 de case din zonele inundate, distruse total sau care urmează a fi demolate având structura de rezistenţă afectată.