Brahiterapia, o tehnologie revoluţionară în tratamentul cancerului de prostată în fază incipientă, ar putea fi introdusă şi la Suceava. Acest procedeu, care presupune plasarea în interiorul prostatei, temporar sau definitiv, a unui material radioactiv, ar putea fi accesibil şi pacienţilor din judeţul nostru, dacă CJ şi-ar da acordul pentru licitaţia de închiriere a unui spaţiu din incinta Spitalului Suceava, către o firmă producătoare de seminţe radioactive.
Ieri, în conferinţă de presă, directorul Spitalului Suceava, dr. Doina Ganea Motan, a arătat că unitatea pe care o conduce are oportunitatea de a închiria, pentru brahiterapie, un spaţiu în laboratorul de curieterapie, care a fost închis în urmă cu un an şi jumătate, deoarece i-a expirat autorizaţia, echipamentele aduse în 1960 nemaifiind compatibile cu reglementările europene.
Un tratament de 5.000 de euro
Medicul a explicat că brahiterapia, procedeu introdus relativ recent în România, care se mai aplică doar în clinicile din Cluj şi Bucureşti, s-ar putea efectua numai contra cost, întrucât nu este vorba de un serviciu decontat de Casa de Asigurări de Sănătate.
Terapia se plăteşte cu 5.000 de euro, însă asigură vindecarea pacienţilor cu cancer de prostată depistat precoce şi permite păstrarea funcţiei sexuale.
În judeţ, patru pacienţi au beneficiat de această tehnologie revoluţionară, unul la Cluj, doi la Bucureşti şi altul în Italia, unul dintre ei fiind fostul senator PSD Radu Pricop.
Dr. Doina Ganea Motan a precizat că implantarea seminţelor radioactive se realizează de o echipă de medici, formată dintr-un urolog şi un radioterapeut, specialişti de care Spitalul Suceava dispune, la fel cum dispune şi de fizician şi personal mediu corespunzător.
Tratative cu CJ, în şedinţa de luni
„Este păcat să nu aplicăm şi noi acest procedeu, dacă tot avem laboratorul, deci întrunim condiţiile care din punct de vedere al construcţiei ar asigura efectuarea acestui tratament radioactiv, şi avem şi specialişti”, a subliniat şeful Spitalului Suceava, adăugând că va discuta problema în şedinţa CJ de luni.
Laboratorul de curieterapie al Spitalului Suceava, în care ar urma să se aplice brahiterapia, a fost închis la începutul anului trecut. Laboratorul era singurul din toată Moldova şi avea o adresabilitate anuală de 500-700 de paciente cu cancer în sfera ginecologică. Dacă spitalul ar aduce echipamentele necesare pentru autorizare, în acest laborator ar putea face terapie şi pacienţi cu alte forme de cancer, precum cel de sân, prostată, tumori bronhopulmonare etc..
Ieri, dr. Doina Ganea Motan a anunţat că închirierea spaţiului pentru brahiterapie nu înseamnă renunţarea la demersurile pentru reluarea, la Suceava, a curieterapiei, care reprezintă o modalitate de tratament a cancerului ce utilizează radiaţii ionizante, bazată pe posibilitatea de a obţine distrugerea celulelor tumorale, fără a determina alterări grave şi ireversibile asupra ţesuturilor sănătoase din jurul tumorii.
( 7 aug 2008, 12:28:15