Sindicaliştii din Poliţia Suceava şi Poliţia de Frontieră din Suceava au reuşit să obţină o serie de promisiuni din partea ministrului Internelor şi Reformei în Administraţie, Cristian David, privind acordarea unor drepturi, nu neapărat financiare.
Plata orelor suplimentare a fost dispusă imediat de către ministrul David, care le-a cerut şefilor de instituţii să achite aceste drepturi, în caz contrar urmând a fi luate măsuri de sancţionare.
Un alt punct luat în discuţie a fost legat de sancţiunile aplicate în mod abuziv unor angajaţi ai MIRA. Sindicaliştii s-au plâns că nu toate cazurile sunt tratate identic, iar unele sancţiuni se iau arbitrar.
„O altă problemă pusă pe tapet a fost majorarea coeficienţilor de ierarhizare a agenţilor de poliţie, de acordare a primei de concediu şi a sporului de fidelitate pentru personalul contractual. Pentru că în buget nu s-au prevăzut sume de bani cu această destinaţie în cursul anului 2008, s-a decis ca Guvernul să emită o Hotărâre pentru ca lucrurile să intre în normal de la 1 ianuarie 2009”, a explicat agentul şef Florin Rădăcină, liderul sindical al poliţiştilor de frontieră din Suceava.
La rândul său, agentul şef Vasile Anton, reprezentantul sindicaliştilor din Poliţia Suceava, a precizat că s-au stabilit noi întâlniri cu reprezentanţii MIRA în cursul acestei luni, ocazie cu care se vor căuta soluţii pentru achitarea sumelor de bani aferente echipamentelor şi reanalizarea coeficienţilor de ierarhizare pentru lucrătorii de la Poliţia Rutieră.
( 7 aug 2008, 12:05:13