Un minor în vârstă de 4 ani a ajuns la spital în stare gravă, după ce a fost lovit de un autoturism, pe un pod.
În urmă cu două zile, în jurul orei 12, pe DJ 208 B, între localităţile Dumbrăveni şi Siminicea, Nicoleta S., în vârstă de 24 de ani, din municipiul Suceava, se afla la volanul unui autoturism WV Passat.
La un moment dat, în timp ce s-a angajat în depăşirea unui autoturism staţionat pe un pod, în faţa maşinii i-a apărut un copil, tânăra nereuşind să frâneze la timp. Minorul (S.E.), din municipiul Suceava, a fost accidentat grav, fiind transportat de urgenţă la spital.
Potrivit poliţiei, vina pentru producerea accidentului îi aparţine copilului, care, lăsat nesupravegheat, a încercat să treacă de pe o parte pe cealaltă a podului în fugă şi fără să se asigure.
( 7 aug 2008, 13:01:00