O gospodărie din comuna Dumbrăveni a fost cuprinsă de flăcări, duminică seară, din cauza unui scurtcircuit provocat de un conductor electric defect.
Incendiul a fost anunţat la dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urmă cu două zile, în jurul orei 20:30, la faţa locului fiind trimise trei autospeciale de pompieri.
La sosirea gărzii de intervenţie, ardeau şura, grajdul şi acoperişul bucătăriei, existând pericolul de propagare a incendiului la casă.
Pompierii au reuşit să stingă flăcările în jurul orei 23:00 şi să salveze casa de flăcări, valoarea acesteia fiind estimată la 250.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al ISU Suceava, pagubele înregistrate în urma incendiului au fost estimate la circa 10.000 de lei.