Cu toţii am ajuns de multe ori în situaţii în care ne simţim neputiincioşi, avem impresia că nu vedem sau nu putem ajunge la o soluţie, ne simţim singuri şi neînţeleşi, dar mai ales că situaţia prin care trecem este cea mai dramatică şi că suferim cât pentru toată umanitatea şi dacă nu găsim nici măcar o explicaţie logică pentru tot acest calvar ne găsim deja la limita suportabilului care de multe ori ne trimite la raţiuni divin-cosmice care oricum ne nedreptăţesc.

În aceste situaţii care pot fi generate de oriunde, de la o neînţelegere cu mama până la crizele existenţiale profunde sau iubiri neîmpărtăşite, relaţii semnificative care se dizolvă în eter, experimentate la orice vârstă, suntem provocaţi de viaţă să  găsim noi resurse în interiorul nostru care să ne mobilizeze şi să ne susţină în depăşirea şi rezolvarea cât mai adecvată a situaţiei cu care ne confruntăm. Numai că structura de factori implicaţi interacţionează într-un mod atât de subtil încât o categorie de oameni găsesc soluţii care îi satisface pe moment şi… treaba lor cum gestionează în continuare lucrurile, că de… e viaţa lor şi fac ce vor cu ea, şi bravo lor pentru asta. O altă parte caută ajutorul la persoane învestite afectiv cu încredere şi putere de intervenţie (vezi familia, grupul de prieteni, reţeaua de suport social). În astfel de cazuri persoana poate alege soluţii ţinând seama şi de experienţa celor care au dat deja ,,cu capul de pragul de sus,, beneficiind de învăţăturile-lecţiile acestora fără să treacă prin experienţa lor. Mai există o categorie de persoane care recunoaşte nevoia unui sprijin de specialitate dar care nu e nici medic, nici psihiatru (,,că doar nu-s nebun,,), nici preot. Ajunşi în acest punct oamenii îşi amintesc că ar mai fi o meserie…..cea de psiholog parcă….şi care cică e la modă acum ….că aşa am văzut noi prin filme …Bun, bun dar unde găsesc unul ? de aici încep show-rile ….dă telefoane în stânga şi în dreapta….n – aţi văzut, n-aţi auzit ? …ok şi dacă găsesc unul după atâta zbatere ce–mi poate face el ?...chiar mă poate ajuta ? că am auzit atâtea că nu mai ştii în care însă ai încredere. Până aici se ştie că sunt foarte mulţi tineri licenţiaţi în psihologie ….dar de ce se găseşte atât de greu unul care să mă asculte şi pe mine ?......însă asta e deja altă poveste….

Dar am bătut destul câmpii (tipic psihologicesc, fără cap şi fără coadă)….fii dom-le la obiect ….chiar aşa ce poate face un psiholog, că poate face multe (….) dar pentru mine ce poate face ?

 

Relaţia adult - adult

Păi, în primul rând poate stabili cu tine o relaţie specială denumită relaţie terapeutică, care nu este nici relaţia medic-pacient, nici maestru –ucenic, nici profesor- elev, atunci ce este ?....este o relaţie adult- adult care înseamnă multe dar pentru tine este important să ştii că este sau ar trebui să fie o relaţie în care eşti acceptat aşa cum eşti, nu eşti judecat, nu ţi se dau sfaturi, nu ţi se dau reţete de ieşire din situaţia de criză, nu ţi se spune ce şi cum să faci,…..  atunci ce face această relaţie?

În această relaţie ai posibilitatea să împărtăşeşti, să împarţi cu cineva ceea ce ai din preaplin, emoţii pe care nu ai reuşit să le exteriorizezi şi care te macină înăuntru, gânduri care te seacă de energie, furii pe care nu ai avut unde sau pe cine să le descarci, comportamente care se manifestă fără ca tu să doreşti asta sau pur şi simplu ai obosit să fii într-un anumit fel şi nu ştii cum sa faci schimbarea.

Relaţia terapeutică îţi mai oferă o oglindă în care cu puţin curaj, perseverenţă şi voinţă poţi descoperi lucruri minunate despre cine eşti fără să ştii, să te redescoperi, să te reconfigurezi şi să deprinzi un nou mod creativ-evolutiv de a te raporta la tine şi la ceea ce ţi se întâmplă acum şi aici. Referitor la aceste aspecte este important ca fiecare client să-şi găsească terapeutul potrivit, intervenţia şi succesul ei depinzând fundamental de relaţia profund  umană dintre cei doi şi nu în cele din urmă de talentul, experienţa şi şcoala terapeutică în care s-a format specialistul. În acest sens clientul ar fi bine  să se înveţe să întrebe despre acestea chiar pe specialistul  căruia are intenţia să i se încredinţeze. Acest lucru, chiar dacă pare cel puţin neobişnuit, este important pentru că problemele sunt abordabile pe mai multe aspecte şi planuri, iar şcolile terapeutice au specificităţi de abordare care pot fi sau nu în acord cu nevoile prezente ale clientului. Pe de altă parte, astfel de întrebări arată maniera în care clientul îşi asumă rolul de adult şi implicit responsabilitatea propriei deveniri.

 

Drum lung şi anevoios

 

Întâlnirea cu psihologul este un creuzet al creşterii tale care îţi aduce clarificare pe multe niveluri, înţelegere a modului propriu de funcţionare, un alt punct de vedere asupra situaţiei cu care te confrunţi, îţi lărgeşte câmpul conştiinţei, îţi activează resurse poate niciodată folosite, şi cel mai important te ajută în luarea deciziilor astfel încât să acţionezi în primul rând în acord cu tine însuţi, eliberat de sarcini pe care le duci de prea mult timp, unele dintre ele care nu au fost niciodată ale tale dar le-ai purtat tot timpul în acest tărâm magic al inconştientului…..de care însă poţi deveni conştient. Şi dacă ai noroc şi terapeutul tău are şi deschideri spirituale care pot avea tangenţă sau nu cu şcoala în care s-a format atunci nu pot decât să te felicit pentru curajul de a cere ajutor pentru că situaţia care te-a adus la el nu este decât momeala care ţi s-a dat de către raţiunea divină pentru a face un pas important în evoluţia şi viaţa ta. Descoperi ulterior că ceea ce-ţi părea de nedepăşit îţi aduce pe faţa acum transfigurată un zâmbet liniştit care vine de astă dată din înţelepciunea înţelegerii faptului că nu există bine şi rău, urât şi frumos, iubit şi nesuferit, ci că lucrurile SUNT pur şi simplu şi că la acest lucru suntem şi noi chemaţi SĂ FIM PUR ŞI SIMPLU.

E drept că acest drum este lung şi anevoios… şi dacă o ţin aşa încep sa o iau iarăşi pe coclauri filosofico-spirituale de astă dată….dar el poate deveni o aventură în care poţi ajunge creatorul propriei vieţi, şi un psiholog bun te poate ajuta şi el puţin….pentru că totdeauna un terapeut bun va recunoaşte că succesul terapiei aparţine întotdeauna clientului, care ştie cel  mai bine drumul şi decizia îi aparţine în întregime… terapeutul nu face decât să-l însoţească cu o luminiţă alături.

Sigur că ar fi de dorit ca astfel de interacţiuni cu tine (cum este prezentul mijloc mass-media) să fie constante oarecum sau cel puţin la îndemână dar asta nu depinde numai de mine ci şi de tine… aşadar la bună vedere…

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Psihologul - între mit şi realitate.

Comentarii