O femeie din Ipoteşti a renunţat la cei doi copii şi a plecat în străinătate. Fiica ei este în clasa a XII–a, la un liceu din Bacău, iar băiatul era în clasa a VI-a, la o şcoală specială din Suceava.
Femeia l-a dus pe băiat la Bacău şi l-a lăsat în grija fiicei mai mari, apoi s-a făcut nevăzută. Fără să ştie care este intenţia mamei, fiica mai mare a avut grijă câteva zile de fratele ei, după care a încercat să o găsească pe mamă. A aflat de la câteva rude că femeia a părăsit ţara. Atunci, fata s-a speriat şi a apelat la Protecţia Copilului Bacău, pentru a o ajuta să-şi poată creşte fratele.
Asistenţii sociali din cadrul instituţiei de protecţie a copilului au verificat actele minorului şi, pentru că acesta are domiciliul în judeţul Suceava, au cerut sprijinul Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava.
Minorul, ajutat să meargă din nou la şcoală
O echipă de specialişti din cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială Suceava s-a deplasat la Bacău şi l-a preluat pe minor. Băiatul a fost internat în Centrul de Primire în Regim de Urgenţă Suceava. Asistentul social care s-a ocupat de caz ne-a spus că tatăl copiilor era plecat de ani buni în judeţul Prahova, unde şi-a refăcut viaţa.
„Încercăm să luăm o măsură de protecţie pentru acest minor. Cel mai sigur va fi internat într-un centru de plasament, iar din toamnă va fi ajutat să reia şcoala. Sora lui a promis că va ţine legătura cu fratele ei, dar s-a scuzat că nu are cum să aibă grijă de el permanent, atâta timp cât nu are un loc de muncă, nu are un venit stabil”, ne-a spus asistentul social Veronica Măciucă, de la Protecţia Copilului Suceava, care a instrumentat acest caz.
Cei care o cunosc pe mama copiilor povestesc că este bolnavă de cancer şi că acesta ar fi un motiv pentru care a plecat departe de copii, fiind conştientă că, deocamdată, le-ar aduce mai multă suferinţă, decât ajutor.
În satul unde are domiciliul, femeia nu are o casă proprietate, ci locuia într-o locuinţă a bunicilor, foarte degradată.
( 4 aug 2008, 22:40:27