Patronul hotelului restaurant „Casa de Piatră”, situat la ieşirea din municipiul Suceava înspre comuna Şcheia, Ioan Popovici, în vârstă de 41 de ani, a rămas fără Mercedes-ul pe care şi l-a achiziţionat în urmă cu câteva luni, după ce poliţia a constatat că maşina este furată din Italia. Ioan Popovici spune că habar nu avea că autoturismul este furat şi susţine că a fost înşelat de zeci de mii de euro de bărbatul de la care a cumpărat-o.
Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, maşina cu pricina este un Mercedes, model ML 280 CDI, înmatriculat, chipurile, în România. Autoturismul, susţin oamenii legii, a fost furat de pe teritoriul Italiei, în cursul lunii aprilie 2008.
Mercedes furat şi cu număr de înmatriculare fals
Ioan Popovici a fost oprit în trafic, în urmă cu două zile, în jurul orei 13:00, pe bulevardul George Enescu – zona Curcubeu, de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale şi agenţi de la Poliţia Rutieră.
Oamenii legii i-au cerut patronului de la „Casa de Piatră” documentele maşinii, Ioan Popovici prezentând un certificat de înmatriculare emis de autorităţile române pentru autoturismul în cauză.
„În urma verificărilor făcute în baza de date înmatriculări, dar şi în baza de date a Poliţiei Criminale din Italia, s-a stabilit că autoturismul marca Mercedes, model ML 280 CDI, figurează ca fiind sustras din Italia, la data de 17 aprilie 2008”, se arată în comunicatul poliţiei.
Biroul de Presă al IPJ Suceava a precizat că numărul de înmatriculare de pe plăcuţele Mercedes-ului cu pricina nu este atribuit nici unui autovehicul de pe teritoriul României.
„Autoturismul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor”, mai precizează poliţia.
„Dacă nu-l găseşte poliţia, mă duc eu şi-l caut”
Contactat telefonic în cursul zilei de ieri, patronul de la „Casa de Piatră” ne-a declarat că a cumpărat Mercedes-ul în luna aprilie a acestui an şi că, până acum două zile, când a fost oprit de poliţie, nu a ştiut că e furat.
„L-am cumpărat din piaţă de la Bacău, de la un individ care avea o firmă în Bucureşţi. Am numărul lui de telefon, dar nu mai răspunde...”, susţine patronul.
Ioan Popovici povesteşte că s-a înţeles cu vânzătorul să-i dea 48.000 de euro, însă cum nu avea toţi banii la el, i-a dat numai 38.000 de euro.
„Mai trebuia să-i dau 10.000 de euro. Mi-a arătat atunci cartea de identitate a autoturismului şi urma să mi-o dea, odată cu cealaltă cheie a maşinii, în momentul în care îi dădeam diferenţa de bani. Trebuia să-mi dea şi factură pe firmă şi apoi eu să o radiez la Bucureşti şi să o înmatriculez pe Suceava. Maşina era pe firmă şi asta mi-a convenit cel mai mult...”, explică Popovici.
Patronul de la „Casa de Piatră” e convins că cel care l-a înşelat va fi prins în cele din urmă. „Dacă nu-l găseşte poliţia, mă duc eu şi-l caut”, adaugă Ioan Popovici.
Şi fără bani, şi fără maşină
În ultimii ani, zeci de suceveni au rămas fără maşini în valoare de sute de mii de euro, după ce au aflat că acestea erau furate din Occident.
În majoritatea cazurilor, autoturismele cu pricina, de regulă BMW-uri şi Mercedes-uri, au fost ridicate de la persoane care habar nu aveau că erau la volanul unor maşini furate. Respectivii proprietari au rămas cu buza umflată, după ce s-au văzut şi fără bani, şi fără maşină.
În multe dintre cazuri, oamenii legii nu au reuşit să-i prindă pe membrii reţelelor de trafic cu maşini de lux furate, întrucât aceştia îşi pierdeau urma, maşinile cu pricina trecând printr-o serie de vânzări succesive.
Poliţiştii spun că toate aceste cazuri se înregistrează şi datorită superficialităţii de care dau dovadă cumpărătorii, o simplă verificare la Registrul Auto Român, prin care să obţină certificatul de autentificare, fiind suficientă pentru a nu se ajunge într-o asemenea situaţie.
( 2 aug 2008, 11:07:16