Seria furturilor de detectoare radar din maşinile sucevenilor a continuat la sfârşitul acestei săptămâni, de data aceasta fiind spart un autoturism „VW Golf”, parcat pe strada Alexandru cel Bun.
Potrivit poliţiei, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23:20, persoane neidentificate încă au spart geamul de la portiera dreapta spate a autoturismului VW şi din interior au sustras un diplomat cu actele firmei proprietarului maşinii şi un detector radar marca „Cobra”. Valoarea prejudiciului a fost estimată la circa 700 de lei.
În ultimele două luni, poliţiştii suceveni au fost sesizaţi şi cu privire la alte fapte de acest gen, oamenii legii fiind convinşi că au de-a face cu o grupare de hoţi care vizează în principal detectoarele radar.
Modul de operare e identific de fiecare dată. Hoţii sparg geamul de la portiera din faţă şi în câteva zeci de secunde dispar în noapte cu tot cu detectorul radar sau, eventual, alte bunuri găsite în autoturism.
Şeful Biroului de Investigaţii Criminale, comisarul Ioan Halaicu, a tras, ieri, un semnal de alarmă în privinţa acestui gen infracţional, cerându-le şoferilor să-şi ia toate măsurile de siguranţă împotriva hoţilor de detectoare radar.
Deşi mulţi dintre proprietarii de maşini îşi lasă peste noapte detectoarele în torpedouri, aceştia nu îşi scot de pe parbriz şi suporturile de tip ventuză, situaţie în care, spune Halaicu, hoţii îşi dau seama că în acel autoturism au şanse mari să găsească ceea ce urmăresc.
(30 iul 2008, 13:18:53