Spitalul Municipal Rădăuţi a rămas, joi noapte, trei ore fără curent electric, asta în condiţiile în care pentru două comune din zonă şi pentru oraşul Rădăuţi exista alertă de evacuare şi în judeţ era cod portocaliu.
Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat, vineri, că puţin după miezul nopţii o pană de curent provocată de fenomenele meteo a afectat municipiul Rădăuţi, iar grupul electrogen cu care este dotat spitalul pentru asigurarea energiei electrice în situaţiile de urgenţă a fost pornit aproape de ora 4.00. „Locul unde era grupul electrogen era încuiat cu lacăt, cel care avea cheia a venit cu greu, apoi nu aveau motorină... Vom verifica cine este vinovat de această situaţie”, a spus Flutur.
Managerul Spitalului Municipal, Dorin Robu, ne-a declarat, vineri după-amiază, că el a fost anunţat despre această problemă la ora 0.20 şi a venit imediat de acasă. Conform acestuia, de grupul electrogen răspunde un electrician, care a trebuit într-adevăr chemat de acasă. „Generatorul a fost pornit la ora 3.30. Motorină era, am mai cumpărat noi suplimentar, că nu ştiam cât ţine pana de curent şi am vrut să ne asigurăm. Important este că nu a fost nici o problemă de urgenţă. Acum suntem pregătiţi cu tot ceea ce este necesar”, a afirmat managerul spitalului.
Se pare că, deşi a existat avertizare de cod portocaliu, Spitalul Municipal nu a fost pe lista instituţiilor alertate de comitetul local pentru situaţii de urgenţă să-şi ia toate măsurile pentru asigurarea permanenţei.
Primarul de Rădăuţi, Aurel Olărean, nu a putut fi contactat, în cursul zilei de vineri, pentru a comenta această situaţie.
Vineri dimineaţa, la ora 6.60, echipele E.ON au remediat defecţiunea şi s-a reluat alimentarea cu curent electric a oraşului, implicit şi a spitalului.
(26 iul 2008, 12:17:57