O femeie din Liteni ar vrea ca peste noapte, dacă s-ar putea, sora ei, împreună cu fiica de doar un anişor, ambele bolnave de SIDA, şi tatăl fetiţei, să dispară din casa părintească în care locuiesc împreună de câţiva ani. Pe motiv că s-a săturat de scandalurile provocate de sora mai mică „la băutură” şi de pericolul la care sunt expuse ea şi cele trei fete ale sale, E.P. face tot posibilul să o denigreze pe sora ei şi să-i sugereze că ar fi mai bine să plece din casă. Aşa zisele beţii şi scandaluri de care a fost acuzată femeia bolnavă de SIDA nu s-au confirmat.
„Bătaie” pe casa părintească
E.P. a cerut ajutorul jurnaliştilor pentru a face lumină în conflictul pe care îl are de câţiva ani cu sora mai mică, pe care o acuză că i-ar tulbura liniştea familiei şi că din cauza ei nu mai poate să-şi crească cele trei fete în siguranţă.
E.P. s-a mutat, acum şase ani, în casa părintească din Liteni, după ce părinţii ei au decedat.
Divorţată şi cu trei copii de crescut, nu-şi permitea să mai stea prin chirii şi a hotărât că este mai bine să revină în localitatea unde s-a născut, în casa rămasă de la părinţi, cu patru ari suprafaţă arabilă. Cam la fel au gândit şi alţi trei fraţi de-ai ei, care împreună cu familiile lor au ales, de voie, de nevoie, să stea tot în casa părintească. Situaţia deja se complica, din cauză că erau mulţi şi casa devenea neîncăpătoare.
O veste bună, o veste rea!
Erau deja trei familii, când, acum doi ani, sora cea mai mică, împreună cu concubinul ei, s-a întors şi ea acasă. Anul trecut, în luna aprilie, femeia a dat naştere unei fetiţe.
Bucuria de a avea un copil i-a fost umbrită de faptul că, în urma analizelor, atât femeia, cât şi fiica ei, au fost diagnosticate cu SIDA. Au început tratamentul, astfel că, lunar, femeia merge la Suceava la medicul specialist, de unde îşi ridică medicaţia, iar la trei luni de zile fac control şi noi investigaţii. Femeia ne-a spus că boala este ţinută sub control.
Doi fraţi au renunţat la moştenire, pentru moment
Chiar după ce s-a mutat în casa părinţilor, alături de ceilalţi fraţi, au început conflictele. S-au făcut „bisericuţe” şi au început să se acuze unii pe alţii.
Mărul discordiei: averea (casa şi terenul). Pentru că nu s-au înţeles în nici un fel, E. P. s-a adresat Judecătoriei Suceava pentru a rezolva situaţia pe cale legală şi a cerut deschiderea succesiunii. Procesul este în desfăşurare şi are un nou termen în luna septembrie.
Între timp, unul dintre fraţi a primit o sumă de bani de la E. P. şi se presupune că a renunţat la partea sa. El s-a mutat, împreună cu familia lui, într-un alt imobil. La fel s-a întâmplat şi cu o altă soră, care a plecat din casa părinţilor, dar încă nu a semnat nici un act din care să rezulte că a renunţat la partea ei.
Fac scandaluri
În acest moment, în casă mai locuiesc E.P. şi cele trei fete ale sale, în două camere, şi sora ei, împreună cu fetiţa şi concubinul, într-o altă cameră.
E.P., sora cea mai mare, o acuză pe sora mai mică de faptul că este beţivă, îşi neglijează copilul, o bârfeşte şi îi strică imaginea în localitate.
„Nu mai pot. M-am săturat de scandalurile lor. Nu muncesc nicăieri, dar au bani să îşi cumpere toată ziua băutură. Fac scandaluri. Strigă în gura mare prin centru că de la noi de la WC s-a îmbolnăvit şi am fost nevoită din cauza ei să-mi fac şi eu testul, care, bineînţeles, a ieşit negativ. M-am adresat şi poliţiei, dar mi s-a spus că sunt conflicte în familie şi să le rezolvăm singuri, mai ales că este vorba şi de un proces de succesiune în derulare”, ne-a povestit femeia.
Tot ea ne-a mai spus că una dintre fiicele ei stă singură în bancă, la şcoală. „Colegii îi reproşează faptul că locuieşte în aceeaşi casă cu bolnavi de SIDA. Nimeni de la Direcţia Sanitară nu a venit la noi acasă să ne explice cum să ne ferim, să nu ne îmbolnăvim. Ea are numai drepturi, iar noi nu o putem deranja nici măcar cu o vorbă, cu ceva... Ea are psiholog, cică. I-au băgat în cap că totul i se cuvine”, se plânge mama fetei.
N-o vor în casă
Femeia bolnavă ne-a spus la rândul ei că sora mai mare vrea să rămână singură în casă, şi de aceea face tot posibilul să o alunge şi să o denigreze.
„Unde să mă duc? Am şi eu dreptul la casă. Am stat şi eu pe unde am putut, dar acum am un copil, vreau să mă căsătoresc cu tatăl fetiţei şi am nevoie de un loc stabil. Dar m-am săturat. Plâng mereu, mă enervez şi asta nu-mi face bine la sănătate. N-am bătut la uşa ei, nu i-am cerut nici o lingură au apă, ce are cu mine şi cu soţul meu? Nu lasă fetele ei să se joace cu copilul meu, să-l atingă, deşi ea a făcut o şcoală sanitară şi ştie că nu poate să ia de la copil aşa uşor acest virus”, ne-a povestit femeia.
Ea a recunoscut că a mai băut câte un pahar de ziua soţul ei sau la o sărbătoare, dar la ea în cameră, fără să deranjeze pe nimeni. Şi ea, şi concubinul ei sunt hotărâţi să îşi caute până la terminarea procesului de moştenire o gazdă şi să revină în casă atunci când vor avea un act oficial.
Nu se confirmă acuzaţiile
Cazul femeii bolnave de SIDA este cunoscut la Primăria Liteni, dar nimeni din această instituţie nu ne-a confirmat că această tânără ar fi beţivă, agresivă. Dimpotrivă, secretarul primăriei, Mihai Balan, ne-a spus că femeia a venit de mai multe ori la primărie, îngrijită, a vorbit frumos, şi a fost ajutată să obţină toate drepturile pentru ea şi copilul ei bolnav.
De aceeaşi părere au fost şi alţi angajaţi ai primăriei, care o cunoşteau pe femeie. Cu toţii ne-au confirmat că există un conflict mai vechi între aceşti fraţi, motivul fiind casa părintească.
Cadrele medicale de la dispensarul din localitate ne-au spus că femeia a venit regulat să-şi vaccineze fetiţa, dar pentru tratament sau alte probleme de sănătate merge direct la Suceava, unde beneficiază şi de consiliere psihologică.
Surse din cadrul Protecţiei Copilului ne-au spus că nu se pune problema luării copilului de lângă mamă, atâta timp cât acesta nu este neglijat şi are parte de afecţiune din partea ambilor părinţi.
(25 iul 2008, 11:53:06