Salariaţii celei mai mari unităţi sanitare sucevene, Spitalul Judeţean de Urgenţă, vor primi mai mulţi bani pentru munca prestată. Şi asta, mai repede decât se aşteptau, respectiv de la 1 iulie a.c., se arată într-un comunicat semnat de managerul instituţiei, dr. Doina Ganea Motan.
Potrivit documentului, în urma negocierilor purtate cu sindicatele din ramura sanitară şi a eforturilor deosebite făcute de departamentele economice din structura spitalului, s-a reuşit devansarea termenului anunţat anterior pentru majorările salariale.
„Suntem în măsură să confirmăm faptul că, începând cu data de 01.07.2008, se vor acorda sporurile salariale, precum şi majorările salariale, conform evaluării individuale anuale, tuturor angajaţilor Spitalului Judeţean de Urgenţă, în acord cu prevederile legale în vigoare”, se menţionează în comunicatul semnat de dr. Doina Ganea Motan.
(22 iul 2008, 11:35:40
"