Măsuri severe de supraveghere a cadrelor didactice din Suceava care susţin astăzi examenul de titularizare. Fiecare centru de testare organizat de către Inspectoratul Şcolar Suceava va fi supravegheat de jandarmi, iar supravegherea candidaţilor în sălile de examen se va face de câte trei cadre didactice.
Profesorii vor fi verificaţi la „sânge”, şi potrivit metodologiei de concurs, nici un candidat nu va intra în sală cu poşetă, cărţi, telefoane mobile sau alte mijloace de comunicare la distanţă. Cadrele didactice care vor fi prinse că au fraudat examenul sau că au intenţionat să-l fraudeze vor fi eliminate din concurs.
În anii anteriori s-au înregistrat tentative de fraudă şi chiar fraudă în rândul dascălilor, şi surprinzătoare a fost prestaţia unui candidat care dorea să ocupe un post de religie, dar care a fost eliminat din examen pentru că a fost surprins încercând să copieze. Inspectorul şcolar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „s-au luat toate măsurile necesare, astfel încât examenul naţional de titularizare să se desfăşoare în cele mai bune condiţii”. În fiecare centru de testare va fi asigurată şi asistenţă medicală permanentă.
60 de candidaţi pe loc, concurenţa la istorie
1394 de candidaţi s-au înscris la examenul de titularizare de astăzi, iar la Suceava examenul se va da la 48 de discipline.
Concurenţa pentru foarte multe dintre discipline este acerbă, iar cele 1394 de cadre didactice înscrise la examen se vor „lupta” să ocupe unul din cele 368 de posturi titularizabile scoase la concurs de IŞJ.
Cea mai mare concurenţă se înregistrează la istorie. Inspectorul şcolar general adjunct Daniel Hrenciuc a spus că „la istorie este un post titularizabil, iar la concurs s-au înscris 80 de candidaţi”. Şi la geografie situaţia este asemănătoare, concurenţa fiind de 66 de candidaţi pe loc.
Nici la celelalte discipline însă situaţia nu este diferită, având în vedere faptul că pentru ocuparea celor 26 de posturi la limba română se vor „bate” 178 de profesori. Doar 32 din cei 265 de învăţători înscrişi la titularizare vor prinde câte o catedră. 115 profesori de engleză vor concura pentru a ocupa unul dintre cele 11 posturi titularizabile la această disciplină, iar 108 educatori râvnesc unul dintre cele 27 de posturi din grădiniţele sucevene. Şi între profesorii de religie ortodoxă din judeţ s-a creat concurenţă, 39 de cadre didactice dorind să se titularizeze pe unul dintre cele nouă posturi scoase la concurs.
Concurenţă ceva mai lejeră se înregistrează la educaţie fizică, unde sunt 21 de candidaţi pe loc.
Lucrările se vor corecta în centre universitare
Examenul se va da în cinci centre, respectiv la Colegiul Tehnic „Petru Muşat”, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”, Şcoala generală nr. 10, Şcoala Generală nr.11 „Miron Costin” şi Şcoala Generală nr. 5 „Jean Bart”.
Numărul variantei de subiect va fi anunţat azi la ora 8:45 la Radio România Actualităţi. Candidaţii au acces în sălile de examen între orele 8:00 şi 9:00. Examenul se derulează pe parcursul a patru ore. Candidaţii nu pot părăsi sala de examen mai devreme de o oră de la primirea subiectelor, iar în momentul în care doresc să iasă din concurs înainte de finalizarea lui trebuie să dea o declaraţie.
Toate lucrările candidaţilor vor fi corectate în centrele universitare din ţară, iar rezultatele vor fi afişate în cel mult două zile de la susţinerea probei. Pentru a se putea titulariza pe post, profesorii trebuie să obţină minim nota şapte.
Au pierdut dreptul de a da examen
72 dintre candidaţii înscrişi la concurs nu vor fi primiţi în examen deoarece nu şi-au validat dosarul, aşa cum prevede metodologia.
„Probabil că aceşti candidaţi nici nu au intenţia să se prezinte la concurs. ei sunt absolvenţi ai promoţiilor anterioare, au ocupat un post netitularizabil şi vor opta pentru continuitate la catedră”, a spus inspectorul general adjunct Daniel Hrenciuc.
(16 iul 2008, 12:12:28