Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc îşi va plăti toate datoriile până la sfârşitul acestui an, susţine primarul Gabriel Constantin Şerban.
Datoriile de cca 40 mld. s-au adunat pentru că prevederile bugetare locale, fundamentate pe valorificarea patrimoniului, nu s-au realizat integral din cauza procedurilor birocratice îndelungate. Primarul spune că lucrările de investiţii realizate pe datorie nu puteau aştepta să se umple bugetul de bani şi au fost făcute pentru că erau absolut necesare populaţiei. Deşi creditorii municipalităţii au trecut la somaţii şi se arată neîncrezători, primarul spune că situaţia se va rezolva, cu eforturi locale, dar şi cu sprijin guvernamental şi judeţean.
„Se urgentează procedurile pentru valorificarea terenurilor din patrimoniul local şi se vor eşalona plăţile restante până la finele acestui an. Avem certitudinea că va exista sprijin guvernamental pentru o parte din investiţiile în utilităţi în municipiu. Totodată, ştim că există o preocupare specială a domnului preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava pentru municipiul nostru, care, aşa cum şi dumnealui a subliniat, a fost neglijat în ultimii 18 ani de autorităţile judeţene. Am convingerea că legăturile sentimentale faţă de Câmpulung ale preşedintelui CJ se vor concretiza într-un sprijin real pentru acest minunat oraş”, ne-a mai spus primarul Şerban.
(14 iul 2008, 23:50:58