Pe bună dreptate Gura Humorului a fost intitulat “capitala umorului şi a distracţiei”, pentru că manifestările care au avut loc de Zilele Humorului au demonstrat-o cu prisosinţă.
Străzile Humorului, populate până la maxim, au răsunat de râsete şi muzică bună, distracţia fiind la ea acasă, de dimineaţa până târziu după miezul nopţii.
De la saloane de grafică satirică şi literatură umoristică, festivaluri de interpretare vocală şi instrumentală, târgul meşteşugarilor, cântece de fanfară, Aleea artiştilor – cu talentaţi caricaturişti şi portretişti ce făceau pe loc, gratuit, portrete şi caricaturi tuturor celor care solicitau, până la concursuri gastronomice în aer liber şi super–concerte, Zilele Humorului au fost o demonstraţie de forţă organizatorică şi interes pentru promovarea valorilor locale dar şi internaţionale.
Sub semnul dragostei
Imnul Zilelor Humorului, cu un ritm săltăreţ şi vesel, interpretat de membrii formaţiei Axiome (fosta GHG), a deschis seria de concerte de sâmbătă seara.
Sunetul muzicii a adus aproape de scenă o mulţime de oameni, în vreme ce alţii au preferat să asculte concertele de la o terasă, cu micii şi berea în faţă.
Cu siguranţă, concertele de sâmbătă seara au stat sub semnul dragostei, toate trupele prezente pe scenă având cel puţin o melodie care să vorbească despre dragoste.
Asta au demonstrat-o şi cei de la Axiome, cu o frumoasă baladă – „Flori de liliac”, care au deschis calea celebrelor melodii de dragoste ale formaţiei Proconsul şi a cântecelor formaţiei No Mercy.
Jasmine – talent şi pasiune
Spectacolul a continuat cu o tânără şi talentată interpretă, Jasmine, participantă la Eurovision 2008 şi la Cerbul de Aur, care, acompaniată de trupa ei de dans, a reuşit să pună în mişcare mulţimea de oameni adunată în piaţa centrală a Humorului.
Cu melodii alerte, precum „Sky is the limit”, “I love rock& roll”, dar şi cu balade îndrăgite ale regretatului Freddy Mercury, Jasmine a demonstrat că are un talent de invidiat şi pune multă pasiune în ceea ce face, melodiile ei, dar şi dansurile incitante ale celor trei dansatori din trupa ei făcându-le o surpriză plăcută participanţilor la Zilele Humorului.
Proconsul – cel mai tare concert al serii
Fără nici o îndoială, cel mai apreciat spectacol al serii a fost al celor de la Proconsul, care au cucerit publicul cu melodiile lor îndrăgite, care se aflau pe buzele tuturor.
Melodii precum “Pentru tine”, “Zbor”, “Mi-ai luat inima”, dar mai ales “Cerul”, au făcut să răsune oraşul de mii de glasuri, ce cântau alături de Bodo versurile care li s-au imprimat în minte şi în suflet, dându-le fiori de fiecare dată când le auzeau.
Fără să le mai pese de nimic, oamenii au trăit melodiile din plin, dansând şi cântând zeci de minute în şir, fără să obosească ori să se plictisească, ba chiar fără să se sature, pentru că de cum Bodo şi colegii lui au dispărut de pe scenă, mulţimea a început să-i strige, cerându-le să revină. Efortul le-a fost răsplătit cu o nouă rundă de melodii energice şi de dragoste, ce i-au încântat pe toţi cei prezenţi.
No Mercy, aclamat de public
Mulţi dintre humoreni au venit să-i vadă pe membrii celebrei formaţii No Mercy, ale căror hituri de dragoste se mai aud şi acum în discoteci şi la radio. Formaţia a fost reprezentată de solistul Marty Cintron, iar acesta a fost aclamat de publicul, în special de cel feminin, care se “topea” auzind melodii extrem de cunoscute, precum „Where do you go”, “Kiss you all over” şi “Please don’t go”, interpretate la chitară de arătosul interpret.
(14 iul 2008, 11:10:35