Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
miercuri, 9 iul 2008 - Anul XIII, nr. 159 (3840)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9762 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,717 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   1 imagine |   ø fişiere video

Dezinteres

Modernizarea DN 17 îngroapă Bucovina în moloz

de
(citeşte alte articole de la acelaşi autor)

Sute de tone de moloz rezultat în urma lucrărilor de modernizare a DN 17 de la Suceava până la Poiana Stampei sunt depozitate necontrolat pe marginea drumului, creând un peisaj dezolant pentru toţi cei care vizitează Bucovina.

Fără a ţine cont de legislaţia de mediu, firmele care execută lucrările de modernizare a DN 17 aruncă pământul rezultat în urma săpăturilor realizate pentru lărgirea drumului în apropierea acestuia, molozul fiind „uitat” pe spaţiile verzi luni întregi.

Această situaţie se întâlneşte pe toate cele patru tronsoane pe care se lucrează, Suceava – Păltinoasa, Gura Humorului -  Câmpulung Moldovenesc, Sadova – Iacobeni şi Iacobeni – Poiana Stampei, constructorii lăsând în urma lor adevăraţi munţi de pământ şi material rezultat în urma decapărilor.

 

Panou cu prezentarea Bucovinei, îngropat în pământ

Pentru orice turist care vizitează Suceava, la disconfortul creat de starea DN 17 se adaugă şi peisajul dezolant de care are parte până la ieşirea din judeţ spre Bistriţa-Năsăud.

Deşi promovată ca o zonă turistică în care punctul „forte” este natura şi peisajele, Bucovina a ajuns să fie împânzită de deşeurile aruncate de constructorii DN 17 pe marginea drumului. Astfel se face că până şi panourile de promovare a Bucovinei au ajuns să fie îngropate în molozul aruncat de constructori.

Un astfel de caz se poate întâlni între Frasin şi Vama, unde unul dintre puţinele panouri de prezentare a Bucovinei care se află pe traseul spre Vatra Dornei este aproape acoperit de pământul rezultat în urma săpăturilor realizate de constructori.

 

Munţi de moloz străjuiesc traseul spre Vatra Dornei

Până a ajunge să admire munţii Bucovinei, turiştii au posibilitatea să vadă, de mai aproape, piscurile munţilor de pământ aflaţi pe marginea drumului.

Astfel de peisaje pot fi admirate începând din Ilişeşti, ieşirea din Gura Humorului, Frasin, Molid, Mestecăniş sau Iacobeni, enumerând aici doar o parte din locaţiile în care drumul este flancat de depozitele de deşeuri.

La ieşirea din Mestecăniş spre Vatra Dornei, de exemplu, pe partea stângă a drumului a fost improvizat un spaţiu pe care constructorii au depozitat pământ şi asfalt rezultat în urma lucrărilor realizate pe pasul Mestecăniş.

De altfel, spaţiile verzi din apropierea drumului care traversează pasul Mestecăniş sunt împânzite de astfel de depozite, soluţia cea mai uşoară aleasă de constructori fiind să arunce pământul direct printre copaci.

Mai mult, la intrarea în Iacobeni nepăsarea constructorului este mai mult decât evidentă, pământul rămas în urma lucrărilor de extindere a drumului fiind aruncat direct peste parapetul de siguranţă, aproape de cursul unui pârâu.

 

Garda de Mediu Suceava va efectua controale pe tot traseul spre Poiana Stampei

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Suceava, Constantin Harasim, ne-a declarat că instituţia pe care o conduce va efectua în perioada următoare verificări privind respectarea legislaţiei de mediu de către constructori pe tot traseul de la Suceava până la Poiana Stampei.

De altfel, el a subliniat că la controalele efectuate până în prezent au fost constatate numeroase probleme pe linie de mediu la aceste lucrări, fiind aplicate amenzi atât constructorilor, cât şi Companiei de Drumuri Naţionale, beneficiarul investiţiei. „De multe ori, firmele care execută lucrările încearcă să se salveze spunând că vor ridica imediat aceste deşeuri. Însă în perioada imediat următoare vom intensifica verificările, pentru că atât cei care execută lucrările, cât şi beneficiarul lor, trebuie să respecte legislaţia de mediu”, a declarat Harasim.

El a mai spus că în urma controalelor comisarii de mediu au constatat faptul că deşeurile din construcţii, din asfalt, betoane şi de lemn, nu au fost gestionate corespunzător, fiind abandonate pe marginea drumului.

De asemenea, pe tronsoanele de drum care nu au fost finalizate încă, cu toate că termenele de execuţie au expirat, se menţin active toate sursele de poluare specifice activităţilor de construcţii, respectiv terenuri decapate de strat vegetal, care generează pulberi, terenuri în pantă, care favorizează fenomenele de eroziune, suprafeţe de teren pe care era iarbă şi care sunt acoperite de materiale de construcţii şi echipamente, precum şi emisii din noxe provenite de la utilajele şi maşinile cu care se lucrează, la care se mai adaugă cele ale maşinilor oprite în trafic, pe durata executării lucrărilor.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Modernizarea DN 17 îngroapă Bucovina în moloz.
 Vizualizări articol: 1188 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
 | Nota curentă: 5.0 din 3 voturi
Modernizarea DN 17 îngroapă Bucovina în moloz5.053

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


1.   Jale trimis de
( 9 iul 2008, 11:21:38
Am avut prilejul sa merg vineri pana la Vatra Dornei...drumul e sub orice critica, mai ales Mestecanisul in plus ...lipsesc cu desavarsire indicatoarele de orientare...la noi ca la nimeni...poate copii mei o sa foloseasca drumul refacut 100%
1.1  RE: Jale trimis de
(10 iul 2008, 12:41:03
io am ocazia sa merg zilnic pe nenorocirea asta de drum, pt ca stau in zona.....adevarul e ca sunt drumuri la tara, pietruite, tasate, care arata mult mai bine....deh, traim la romanica si asta trebe sa ne dea de gandit
2.   Totusi cine raspunde Flutur sau Baisanu? trimis de
( 9 iul 2008, 12:42:56
Domnule Flutur, lasati portile si luati cizmele si rezolvati problemele de aici!

Va este greu!? Cine sa faca treaba asta ,absolut necesara intregului judet!

Pe cind o organizare fara cusur ca la nemti, Domnule Baiisanu?
2.1  RE: Totusi cine raspunde Flutur sau Baisanu? trimis de
( 9 iul 2008, 15:20:36
La noi va fi ca la nemti atunci cand porcul va fi aclimatizat pe Marte!
2.2  RE: Totusi cine raspunde Flutur sau Baisanu? trimis de
( 9 iul 2008, 18:24:52
Vorbeai de nea Lungu,primaru ???
2.3  RE: Totusi cine raspunde Flutur sau Baisanu? trimis de
( 9 iul 2008, 19:37:19
Buna asta cu porcu pe Marte, da ai dreptate.
3.   Mizerie peste tot la noi! trimis de
( 9 iul 2008, 12:54:37
De ce in Ungaria sunt autostrazile ca in palama cu parcari speciale cu WC-uri? Peste tot curatenie si amenajari ca in casa si la noi numai mizerie si traba de mintuiala?
3.1  RE: Mizerie peste tot la noi! trimis de
( 9 iul 2008, 15:11:44
Pentru ca Ungaria e populata de unguri, nu de romani.
3.2  RE: Mizerie peste tot la noi! trimis de
( 9 iul 2008, 19:07:59
Pentru ca acolo nu s-au furat banii alocatii construirii de autostrazi. Pur si simplu au construit. La noi insa... fiecare a tras cat a putut.
3.3  RE: Mizerie peste tot la noi! trimis de
(10 iul 2008, 12:42:57
pt ca ungaria e in europa, sau mai bine zis in lumea civilizata
4.   Pt.dl.Flutur. trimis de
( 9 iul 2008, 13:56:03
Poate veti reusi sa faceti ceva �mpreuna cu Baisanu ca sa terminati druml din judetul nostru spre Cluj ca M�rza tot apromis de vreo 6 ani,speram sa nu ne dey�zamagiti si voi.
5.   Noi ,cei din linia-ntai!!!! trimis de
( 9 iul 2008, 16:54:10
Domnule prefect ,verificati tronsonul Frasin- Gura -Humorului unde cei 7 km sunt stabatuti dimineata la ora 7 in 50 mim dus-intors.Reziliati contractul cu Colas Iasi ca altfel ne prinde Pastele printre semafoare si muncitori obositi care construiesc drum european cu tarnacopul si lopata .
6.   Somn usor trimis de
( 9 iul 2008, 18:09:42
"... Constantin Harasim, ne-a declarat ca institutia pe care o conduce va efectua �n perioada urmatoare verificari privind respectarea legislatiei de mediu de catre constructori pe tot traseul de la Suceava p�na la Poiana Stampei." ... S-au trezit domnii de la Garda de Mediu. P�na acum unde ati fost, sau mai bine spus pe unde ati dormit? Ne meritam soarta. Totul se duce de r�pa. Cei de la DSV nu mai fac controale pe la unitatile de alimentatie publica, fac�nd statistici, cei de la Sanatate idem. Bomboana de pe coliva o pun cei de la Mediu care vor face rahatul praf �n perioada urmatoare. Luati salarii babane din impozitele platite de contribuabili fara sa va pese de ei.
7.   Noi suntem romani.... trimis de
( 9 iul 2008, 19:45:31
Nu inteleg de ce comentati despre articolul in cauza. De multe ori am vazut cum se arunca gunoaie la greu din masinile in mers. (cu nr.de RO). Apropo de Ungaria, sau tarile occidentale, si ele au gunoaie dar de ce nu se vad oare ?
7.1  RE: Noi suntem romani.... trimis de
( 9 iul 2008, 23:12:59
O buna parte din romanii nostri sunt cu adevarat needucati!De ce sa stranga deseurile si sa le arunce la un cos de gunoi sau la un container, daca pot sa il arunce pe strada, si daca se poate si din masina!Se arunca din masini pe strada, pe santuri sticle, borcane, hartii diverse, de multe ori opresc masinile si isi fac necesitatile fiziologice in fata portilor celor care locuiesc la strada si au casele cu iesire drum, la DN17, parca pe marginea drumului - santului ar fi WC public! Ar trebui amenajate si niste toalete ecologice , prin parcari, dar cine se gandeste si la asa ceva!Nu stiu de ce, dar cred ca in Romania nu va exista niciodata civilizatie, curatenie si bun simt, parca unii romani sunt salbatici!Trebuie amenzi mari pentru educarea celor nesimtiti, altfel nu se poate!
8.   Re-jale:Mizerie peste tot la noi trimis de
( 9 iul 2008, 20:21:08
Pe Mestecanis se lucreaza inca.Curatenia se intretine .Din multe masini aflate in mers se arunca peturi ,pachete goale de tigari si alte ambalaje.Multi din acesti indivizi critica insa pe net ca este mizerie si ca drumurile nu sunt inca terminate.
9.   In Romania este mai rau ca in Africa, trimis de
( 9 iul 2008, 22:52:00
Reabilitarea DN17 poate fi comparata cu invazia tatarilor sau turcilor de pe vremea lui Stefan cel Mare!Asa un haos si o bataie de joc de mediul inconjurator nu vezi nici in Africa!Suntem in UE, pacat!Avem niste peisaje splendide,pacat!Isi bat joc de el cei care reabiliteaza drumurile si care nu sunt controlati de autoritatile statului roman care primesc salarii foarte mari din bani publici, si care nu isi indeplinesc atributiile de serviciu conform fisei postului!Daca firmele care reabiliteaza drumurile ar fi controlate tot timpul (calitatea lucrarilor, precum si respectarea normelor de lucru, protectia muncii, a mediului etc.), iar in cazul in care nu se respecta toate acestea sa nu fie platiti pentru lucrarile de proasta calitate pe care le fac si sa li se rezilieze contractele, sa vedeti ca s-ar construi si in Romania drumuri de calitate ca in Occident, nu s-ar plati bani unor firme nesimtite, care efectiv isi bat joc de ceea ce fac, pentur ca oricum ar fi primesc banii!Ingrozitor!
10.   Cat mai multe articole, poate treziti autoritatile trimis de
( 9 iul 2008, 23:04:13
De ce nu viziteaza domnul prim ministru si DN17, sa vada reabilitarea si modernizarea acestui drum?Ii place sa mearga pe aici, ca noi suntem ingroziti!Valabil sin pentru domnul presedinte, domnul Flutur, domunul Baisanu etc.!, Dar chiar aceste firme care isi bat joc de banii romanilor, fac ce vor in Romania? Nu trebuie sa fie controlati de nimeni?Toata lumea doarme?Hotia si nesimtia din Romania nu se va termina niciodata!Bravo ziaristilor, filmati si scrieti cat mai multe articole despre DN17, pentru ca asa poate se vor reusi sa se trezeasca autoritatile din Romania si sa verifice firmele nesimtite, care au fost puse sa reabiliteze drumurile din Romania, pentru a fi transformata in JUNGLA!In loc sa controleze si sa verifice lucarile, autoritatile dorm!Daca nu ar fi interese si nepasare, ar fi mult mai bine sin la noi!Dar, in Romania, in acest stil, se merge din rau, in mai rau! Deseurile zac pe trotuare, pe spatii verzi, indicatoare, zid de sprijin, ape, este ingrozitor!
11.   Ion trimis de
( 9 iul 2008, 23:38:01
noi vrem sa traim ca la paris si sa muncim ca la ploiesti.asta nu se poate stie toata lumea asta.cit despre dn 17 ,asta va ramine istorie si va fi materie la scoala pt copii nostrii.e cumpli ,dar foarte mult dezinteres din parte lui flutur si al prefectului,numai gargara si hau hau si bau bau,dar nimic concret ,nimic pelalizari la aceste firme cit ce sa mai zic de reziliere de contracte ,a lalaim asa pina la nesfirsit ,si sunt tare curios de calitatea finala .domnule flutur sunteti prim ministrul judetului,ati iesit vreodata sa vedeti cum se lucreaza???ce e asa greu??as merge eu sa ii pun l a punct dar nu am nici o putere.nu vreti sa faceti nimic concret dar cind odata si odata se va termina drumul asta o sa va bateti cu caramida in piept.nu vad nici o idee interesanta de la d-voastra pt turismul din bucovina ,nimic,mizerie multe ,multa asta pt cei de la mediu aloooomai iesiti din birouri si faceti controale ca ne ine
11.1  RE: Ion trimis de
(10 iul 2008, 12:51:49
adevarul e ca nea flutur a fost pe DN17, pana la vatra dornei, dar asta era in campanie electorala pt alegeri locale si in perioada cand era cu separarea din PNL si apoi formarea PL-D si ulterior PDL. Dar in asemenea ocazii, nu era timp de problema DN-ului17, ca era problema ciolanului.
12.   Avem un judet,ce facem cu el. trimis de
(11 iul 2008, 20:41:15
Poate ca putini stiu ca reabilitarea unei portiuni de drum se face in baza unei finantari care este atribuita unei firme care a castigat o licitatie. Aceasta firma castigatoare subinchiriaza la randul ei lucrarea. Regula este 60% spaga iar 40% lucrarea. Dupa cum vedeti cam din cei 40% se realizeaza lucrarile,iar calitatea o vede fiecare crestin . Pana o sa se destepte razesii lui Stefan o sa-si umple buzunarele uslasii ,pardon baietii destepti. Ce va mai trebuie drumuri stimati concetateni ?

Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Local

Ştiri video

Ultima oră: naţional - internaţional

Alte articole

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei