Farmaciile sucevene vor dispune şi această lună de fonduri suficiente pentru onorarea reţetelor prescrise în regim compensat şi gratuit.
Informaţia a fost lansată, luni, de purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS), Anda Sălgean, care a spus că sumele alocate iniţial pentru medicamente compensate şi gratuite în această lună sunt de 4.500.000 lei, din care 3.750.000 lei pentru medicamente compensate şi gratuite şi 750.000 lei pentru medicamentele necesare în tratamentul bolilor cronice.
„În iulie, bugetul alocat pentru eliberarea medicamentelor compensate şi gratuite este identic cu cel alocat iniţial pentru luna iunie a.c. Pentru menţinerea continuităţii în eliberarea medicaţiei prescrise, spre sfârşitul lunii iunie, fondurile alocate iniţial au fost suplimentate cu 505.000 lei, sumele fiind suficiente pentru onorarea tuturor cererilor”, a arătat Anda Sălăgean, adăugând că şi în iulie fondurile vor şi suplimentate în funcţie de necesităţi.
( 2 iul 2008, 14:43:37