Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism –serviciul Teritorial Suceava au dispus, ieri, trimiterea în judecată a doi indivizi, o suceveancă şi un bucureştean, acuzaţi că au obligat trei tinere din comuna Dumbrăveni să se prostitueze în Capitală.
Victimele, printre care şi o minoră, în vârstă de 15 ani, au fost livrate proxeneţilor de un fost taximetrist din municipiul Suceava, Radu Florin Cucurezeac (38 de ani), trimis anterior în judecată pentru trafic de minori şi trafic de persoane.
Rita Buitkamp (fostă Grigorean, fostă Mariş), de 36 de ani, şi iubitul ei, Florin Mavrodin, zis „Mortu”, în vârstă de 37 de ani, au fost daţi pe mâna judecătorilor pentru proxenetism şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Faptele comise de cei doi s-au petrecut, susţin anchetatorii, în cursul anului 2003. Două dintre victime au fost ademenite la Bucureşti de taximetristul sucevean, sub pretextul că vor sta câteva zile în capitală, pe banii unei cunoştinţe de-ale sale, în timp ce a treia suceveancă a ajuns să se prostitueze, după ce a plecat din Dumbrăveni pentru a lucra, chipurile, o perioadă de probă, ca damă de companie.
Ajunse într-un apartament din Bucureşti, cele trei sucevence i-au cunoscut pe Buitkamp şi Mavrodin, care le-au spus fetelor că au fost cumpărate de la Radu Florin Cucurezeac cu 200 de euro fiecare şi, prin urmare, pentru a recupera aceşti bani, vor trebui să se prostitueze.
„Când tinerele au încercat să protesteze, le-au ameninţat că dacă nu vor face întocmai vor fi vândute unor ţigani care le vor ţine încuiate într-un subsol şi le vor forţa să se prostitueze”, se arată în rechizitoriul procurorilor din cadrul structurilor de combatere a crimei organizate.
S-au culcat cu peste 60 de bărbaţi, în mai puţin de o lună
Partidele de sex contra cost aveau loc fie la locuinţa clientului, fie în camere de hotel, în cazul clienţilor cetăţeni străini.
Calvarul sucevencelor a durat mai puţin de o lună de zile, acestea reuşind să scape din mâna proxeneţilor în diferite momente de neatenţie ale acestora.
Totuşi, în cele trei-patru săptămâni cât au fost obligate să se prostitueze, cele trei sucevence, reiese din mărturiile lor, au întreţinut relaţii sexuale cu peste 60 de bărbaţi, în buzunarele proxeneţilor intrând în jur de 5000 de euro.
Anchetatorii susţin că cei doi inculpaţi, Rita Buitkamp şi Florin Mavrodin, s-au sustras cercetărilor, stabilindu-se în Germania de la începutul anului 2004.
În privinţa fostului taximetrist implicat în acest dosar, Radu Florin Cucuruzeac, acesta a fost condamnat deja de Tribunalul Suceava, la doi ani şi jumătate de închisoare.
(28 iun 2008, 11:11:31