Cele două studii, de fezabilitate şi de piaţă, au fost analizate şi aprobate în plenul Consiliului Local Fălticeni, în şedinţa extraordinară din data de 25 iunie 2008.
Printr-o hotărâre a deliberativului fălticenenean, din februarie 2007, Consiliul Local al Municipiului Fălticeni a participat la licitaţia deschisă din cadrul Schemei de granturi pentru Sectorul Public pentru pregătirea de Proiecte în Domeniul Protecţiei Mediului – PHARE CES 2005. Cererea de finanţare a fost acceptată, Ministerul Integrării Europene acordând Consiliului Local al Municipiului Fălticeni un grant de 40.320 euro pentru realizarea documentaţiei Proiectului „Realizare studii pentru reabilitare şi extindere sistem de canalizare şi furnizarea de facilităţi pentru epurarea apelor uzate la standarde de mediu europene în Municipiul Fălticeni”.
Studiul de fezabilitate realizat de Pro Toby SRL Iaşi a identificat posibilităţile de gestionare a apelor uzate în corelaţie cu situaţia socio economică a municipiului Fălticeni, soluţiile tehnice pentru reabilitarea sistemului de colectare şi tratare a apelor uzate generate în municipiul Fălticeni şi activităţile investiţiei. De asemenea, studiul de fezabilitate a evidenţiat şi fundamentat costurile şi beneficiile investiţiei.
Studiul de piaţă, elaborat de Nord Invest Grup SRL Suceava, are ca obiect fundamentarea de piaţă privind oportunitatea implemenentării unui sistem de gestionare a apelor uzate în municipiul Fălticeni. Potrivit studiului de piaţă, obiectivul general al proiectului urmăreşte modernizarea elementelor de infrastructură de mediu din domeniul gestionării apelor uzate. Obiectivul specific constă în extinderea reţelei de canalizare existente în Municipiul Fălticeni, modernizarea staţiei de epurare existente şi construcţia unei staţii de pompare noi.
Obiectivul propus de către municipalitatea fălticeneană se înscrie în planurile de dezvoltare naţională şi regională ce folosesc surse de finanţare comunitară.
Compartiment mass-media
Alexandru Mîţu
(28 iun 2008, 19:43:07
Nu vreti binele municipiului? Banuiesc ca nici nu sunteti in masura sa dati un raspuns.