După ploile torenţiale căzute marţi, ieri, în jurul orei 17.00, comuna Vatra Moldoviţei a fost efectată din nou de un puternic val de precipitaţii, care au inundat gospodării şi au blocat parţial un drum judeţean. În satul Vatra Moldoviţei, apa venită de pe versanţi cu tot cu aluviuni a acoperit pe aproximativ 200 de metri drumul judeţean 176, circulaţia desfăşurându-se în condiţii grele.
În satul Valea Stânei, pârâul Palamania a inundat şapte gospodării, însă apele s-au retras în aproximativ o oră, fără a lăsa mari pagube în urmă. Echipele de intervenţie ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, dar şi serviciile voluntare din localitate au intervenit pentru curăţarea drumului şi pentru decolmatarea a două poduri.