Prima probă scrisă a examenului de bacalaureat, cea la limba şi literatura română, a fost susţinută la Suceava de 6631 de absolvenţi de liceu. Cea mai mare parte a candidaţilor, peste 5800 de absolvenţi, provine din învăţământul liceal de zi, 142 dintre concurenţi sunt de la învăţământul seral şi 617 candidaţi sunt de la clasele cu frecvenţă redusă din liceele sucevene.
Prima probă scrisă a examenului s-a derulat fără probleme, şi potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Suceava, Laura Hacman, „nici un concurent nu a fost eliminat din concurs pentru fraudă sau tentativă de fraudă”. În ceea ce priveşte prezenţa la examen, 6631 de absolvenţi de liceu din judeţ au susţinut proba de ieri, iar opt au absentat.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar a mai precizat că „nici în ceea ce priveşte descărcarea variantei de subiect extrasă şi multiplicarea acesteia nu s-au înregistrat disfuncţii”. Durata medie a timpului necesar multiplicării subiectelor a fost de 27 de minute.
Ieri dimineaţă, în cadrul unei şedinţe publice, Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului a extras variantele de subiecte pentru proba scrisă la limba şi literatura română. Candidaţii au avut un subiect de examen format din trei cerinţe, pentru fiecare cerinţă extrăgându-se câte o variantă, din cele 100 posibile. Din urnă au fost extrase variantele de subiecte cu numerele 88, 95 şi 1.
Candidaţii au avut de rezolvat o serie de cerinţe aplicate pe marginea unei poezii de Nichita Stănescu, au trebuit să elaboreze un eseu pornind de la un citat aparţinând lui Eugen Lovinescu, iar în ultima parte a subiectului au avut de prezentat caracteristicile unui basm cult studiat în liceu. Timpul acordat rezolvării subiectelor a fost de trei ore.
Următoarea probă, pe 1 iulie
Bacalaureatul va continua pe 1 iulie, când va avea loc proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru elevii care termină un liceu industrial, şi istorie sau geografie, respectiv istoria sau geografia României şi a statelor membre UE, pentru cei care termină liceele teoretice. Pe 2 şi 3 iulie, sunt programate examenele din aria curiculară corespunzătoare specializării şi cel din discipdin afara specializării, acestea fiind probe scrise sau practice. Rezultatele vor fi anunţate pe 5 iulie. Eventualele contestaţii se depun tot pe 5 iulie, iar rezultatele finale, care iau în calcul şi contestaţiile, vor fi afişate pe 9 iulie.
(29 iun 2008, 18:07:38