Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava au fost solicitaţi să intervină, joi dimineaţă, la două asanări pirotehnice a unor elemente de muniţie găsite pe raza localităţilor Broşteni şi Pojorâta.
În primul caz, la Broşteni, pirotehnişti au ridicat o bombă explozivă de aruncător, calibrul 82 de milimetri, iar la Pojorâta, un proiectil exploziv, calibrul 76 de milimetri.
„Era vorba de muniţie neexplodată, din al II-lea război mondial, ce prezenta un real pericol pentru populaţie”, se precizează într-un comunicat al ISU Suceava.
Cele două elemente de muniţie vor fi distruse în condiţii de maximă siguranţă.