Pubela din faţa casei mele e, în mod cert, mai accesată ca multe saituri de pe internet.

Pubela din faţa casei mele, la fel ca orice surată de-a ei românească, are parte de vizitatori şi vizitatori. Unii cotrobăie în ea fără metodă şi fără civilitate; puricând printre resturile menajere ca şi cum ar da la lopată, dornici să-şi mântuie norma cât mai repede şi s-o şteargă la bordeiele lor, în faţa televizorului. Alţii, în schimb, inspectează mormanele de gunoaie parcă privind prin monoclu, afişând un aer afectat, gen „pardon, dar sunt aici din întâmplare, mai exact caut ceva ce-am rătăcit cândva, o amintire de mare valoare, dacă mă înţelegeţi.”

Însă oricine i-ar fi vizitatorii, pubela rămâne în România un sait căutat de amatorii de achiziţii rapide şi avantajoase. De-aici îşi capătă hrana orătăniile celor strânşi la pungă, de-aici mai pun o haină pe ei oamenii fără noroc...

Forfota din jurul pubelei rămâne o realitate importantă pe harta ţării, pe care n-ai cum să te faci că n-o vezi. Acesta e locul unde o bucată de slănină râncedă egalează în valoare un calup de brânză franţuzită în mucegai, acesta e locul unde o cămaşă zdrenţuită e mai bine primită ca una „Polo Ralph Laurent” nou-nouţă, acesta e locul unde o sticloanţă de spirt medicinal e mai cinstită ca o butelcă de whisky „Chivas”.

Un paradis al zdrenţăroşilor.

N-o să vă vină a crede, dar în acest loc al previzibilului, mi-a fost dat să întâlnesc o bătrână aparte, care nu căuta nici haine încă purtabile, nici slănină râncedă încă onorabilă la gust, nici alcool medicinal lipsit de fandoseli scoţiene.

Nu! Bunicuţa respectivă – cocârjată ca un secol vechi, scos din naftalina cărţilor de istorie – cotrobăia în tomberon după reviste şi ziare aruncate. Când le găsea, le ştergea drăgăstos prima pagină cu o piele de căprioară şi le citea înfrigurată, aşezată pe bordură, absentă la freamătul circulaţiei din jur. Uneori, faţa i se lumina, alteori i se întuneca, iar eu încercam să ghicesc, în funcţie de meteorologia sa facială, conţinutul celor citite. Puteau să cadă şi bombe cât damigenele lângă ea, că nu le auzea.

Într-o zi ploioasă, mi s-a făcut milă de ea, gândindu-mă că uite cum săraca n-are bani de gazete proaspete, aşa cum se cade să fie toate gazetele, şi scurmă prin gunoaie după de-alea vechi, lipsite de interes. Prin urmare, am abordat-o cu un săru’ mâna politicos, oferindu-mă să-i cumpăr, dacă e de acord şi dacă n-o jignesc, gazete ca trufandalele, cu ştirile aburinde, mirosind încă a cerneală tipografică.

Bătrâna m-a refuzat, scuturând atât de categoric din cap, încât mi-a fost teamă să nu şi-l desprindă de trup. „Ce să fac eu cu ziare la zi, maică? La anii mei, nimic nu mai e la zi. Desfătarea mea e să citesc slova reportajelor şi ştirilor asemeni mie, care şi-au trăit traiul şi nu mai vatămă pe nimeni”.

Uneori, mi se face frică pentru sănătatea venerabilei cititoare de jurnale procurate din pubelă. Cine ştie ce purtător de boli contagioase o fi citit paginile înaintea ei şi-o molipsi-o şi pe ea?

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bătrâna şi pubela.

Comentarii