Studenţii suceveni care studiază la specializări autorizate provizoriu de către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului îşi vor da examenul de absolvire din acest an la Suceava.
Rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, profesorul universitar Adrian Graur, a declarat că „din cele 23 de programe de studiu de licenţă autorizate provizoriu, doar în cazul a patru specializări absolvenţii vor susţine examenul de licenţă în alte universităţi. Pentru toate celelalte specializări acreditate sau autorizate să funcţioneze provizoriu, absolvenţii îşi vor susţine examenul de licenţă la Universitatea „Ştefan cel Mare”.
Cele patru specializări la care a făcut referire rectorul Adrian Graur sunt Educaţie Fizică şi Sportivă, Kinetoterapie şi motricitate specială, Ştiinţe Politice, Relaţii Internaţionale şi Studii Europene.
Adrian Graur a mai spus că sistemul de autorizare provizorie a specializărilor funcţionează prin lege din anul 1989 şi în toate marile universităţi româneşti de stat se derulează programe de studiu de licenţă autorizate provizoriu.
„Potrivit legislaţiei în vigoare, specializarea de licenţă nou înfiinţată, care întruneşte condiţiile şi respectă criteriile stabilite de MEdCT, obţine statutul de specializare autorizată provizoriu, indiferent de instituţia de învăţământ în cadrul căreia se derulează programul de studii respectiv”.
După două promoţii de absolvenţi se poate obţine acreditarea specializării
Obţinerea autorizaţiei provizorii pentru o anumită specializare este o dovadă că facultatea/universitatea dispune de potenţialul uman şi material necesar şcolarizării în domeniul respectiv.
Pentru a verifica încadrarea în parametrii de calitate a procesului didactic şi de instruire, evaluarea finală trebuie realizată de o comisie de la altă universitate.
După absolvirea primelor două promoţii, instituţia de învăţământ superior poate solicita, în baza unui dosar de autoevaluare, acreditarea specializării autorizate provizoriu.
„Prezenţa în oferta educaţională a unei instituţii de învăţământ superior a specializărilor de licenţă autorizate să funcţioneze provizoriu sunt o dovadă de flexibilitate şi de orientare spre nevoile de formare ale unei societăţi”, a mai adăugat rectorul Universităţii „Ştefan cel Mare”, Adrian Graur.
La Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava funcţionează în acest moment 48 de specializări la cursurile de licenţă. 25 dintre ele sunt acreditate, iar 23 sunt autorizate provizoriu.
(26 iun 2008, 13:22:20