Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunţat că intenţionează ca în cel mai scurt timp să aibă o întâlnire cu firmele care execută lucrările de modernizare a Drumului Naţional 17 pe tronsonul Suceava – limita judeţului cu Bistriţa Năsăud.
Flutur a declarat că la întâlnire au fost invitaţi să participe toţi constructorii, reprezentanţi ai instituţiilor statului, precum şi primarii localităţilor aflate pe traseul DN 17. Şeful administraţiei judeţene a precizat că în cadrul întâlnirii se va analiza stadiul lucrărilor de modernizare a drumului.
„În acelaşi timp vom încerca să găsim soluţiile prin care putem să urgentăm execuţia acestor lucrări, astfel încât sucevenii şi cei care vin în judeţul Suceava să poată circula pe un drum modern”, a declarat Gheorghe Flutur. El a precizat că va solicita tuturor constructorilor să grăbească finalizarea lucrărilor, pentru a asigura o legătură mai bună a judeţului cu Ardealul.
„Judeţul Suceava a avut destul de pierdut din cauza întârzierilor apărute în modernizarea acestui drum, atât din punct de vedere economic, social, cât şi al siguranţei celor care circulă pe acest traseu”, a mai spus Flutur.
(26 iun 2008, 11:12:49