La recomandarea Ministerului Sănătăţii, Autoritatea de Sănătate Publică (ASP) Suceava a luat o serie de măsuri pentru protejarea populaţiei, în această vară, de efectele caniculei.
Ieri, în conferinţă de presă, directorul adjunct al instituţiei, dr. Alexandru Lăzăreanu, a declarat că, în 2008, nu mai este amenajarea punctelor de prim ajutor în corturi, din cauza posibilului efect de seră, motiv pentru care au fost găsite alte spaţii, respectiv incintele farmaciilor.
Potrivit medicului, o serie de unităţi de profil din oraşele judeţului vor asigura asistenţă sanitară, dar numai în zilele cu avertizări de cod galben.
Puncte de prim ajutor în farmaciile din judeţ
Astfel, în Suceava, punctele de prim ajutor vor funcţiona în cadrul farmaciei Eco Farm –pentru zona Burdujeni, Folia – Centru, Asclepios – Piaţa Mare, Remedia – Mărăşeşti, Andu Farm – Obcini. În Fălticeni, asistenţa sanitară va fi asigurată de farmacia Floris, în Vatra Dornei - Adonis, în Câmpulung Moldovenesc - Juniperus, în Rădăuţi - Malvina, în Gura Humorului - Atman, în Siret – Terapia, în Solca – Dorna Farm.
„Am luat legătura cu spitalele şi, prin medicii şcolari şi cadrele mediii de la unităţile de învăţământ, vom asigura personal calificat şi truse de urgenţă la aceste puncte de prim ajutor”, a punctat Lăzăreanu.
Adjunctul ASP a mai spus că a cerut Serviciului Judeţean de Ambulanţă să răspundă cu promptitudine la solicitările formulate în contextul caniculei, şi să folosească la intervenţiile de acest gen maşinile noi, care sunt dotate cu aer condiţionat şi aparatură performantă.
Controale la societăţi comerciale, cantine, cămine, tabere
Lăzăreanu a adăugat că, la cabinetele medicilor de familie, serviciile Unităţilor de Primire a Urgenţelor din spitale şi de Ambulanţă se acordă servicii de prim ajutor în caz de nevoie.
În celelalte localităţi ale judeţului, asistenţa sanitară se oferă prin centrele de permanenţă şi cabinetele medicilor de familie.
„Atrag atenţia medicilor de familie să-şi reactualizeze listele cu bolnavii cronici, cu situaţii deosebite, să aibă într-o evidenţă specială persoanele predispuse la riscuri, care sunt expuse temperaturilor externe. Am solicitat celor de la Ambulanţă să asigure stocurile de medicamente şi materiale sanitare pentru aceste situaţii şi am cerut spitalelor de la nivelul întregului judeţ să creeze condiţii pentru acordarea asistenţei medicale continue, în spaţii bine ventilate, cu aer condiţionat, care să asigure, dacă este necesar, şi spitalizarea acestor cazuri”, a completat dr. Alexandru Lăzăreanu.
Directorul adjunct al ASP Suceava a mai spus că, în această vară, Inspecţia Sanitară de Stat va intensifica verificările la comercianţii de produse alimentare, care vor fi controlaţi din punct de vedere al respectării condiţiilor igienico-sanitare. Sunt vizate inclusiv cantinele, căminele, taberele.
Supravegherea apei potabile din oraşe şi de la sate
Totodată, în mediul urban, va fi monitorizată calitatea apei din reţelele de distribuţie, cu scopul de a se evita o eventuală epidemie hidrică. În mediul rural, vor fi monitorizate fântânile secate, mai ales cele care sunt publice.
Nu în ultimul rând, în spitale şi prin intermediul medicilor de familie, vor fi distribuite materiale informative prin care populaţia va fi avertizată asupra măsurilor necesare pe timp de caniculă.
„Rog populaţia să-şi ia măsuri de precauţie, absolut necesare îndeosebi în cazul persoanelor vârstnice şi al copiilor, iar la primele semne să se adreseze serviciilor medicale”, a conchis Lăzăreanu.
(25 iun 2008, 16:09:29