Foarte multe dintre evenimentele tragice din ultimul timp  care au implicat adolescenţi îşi au originea, printre altele, în clasicele conflicte dintre părinţi şi copii. De aceea o cunoaştere a cauzelor, un control al acestora, precum şi nişte minime recomandări de prevenire ar putea fi folositoare oricărui părinte. Desigur, vorbim despre conflicte accentuate sau grave şi mai ales acelea care prin sensul şi efectul lor pot constitui surse ale conduitelor deviante sau afectează esenţial dezvoltarea normală, funcţională,  adaptativă a copilului.

Psihologii consideră că una dintre cauze este constituită de veşnica problemă a conflictelor între generaţii, mentalităţile retrograde ale multor părinţi, care au fost educaţi şi s-au format în alte timpuri, cu valori şi cadre socio-culturale depăşite, dar şi teribilismul sau entuziasmul copiilor şi tinerilor în efortul de dobândire pripită a autonomiei faţă de adulţi, de impunere necritică a propriilor sisteme de valori.

O altă cauză, în strânsă legătură cu prima, priveşte climatul familial general, calitatea relaţiilor dintre părinţi, dintre părinţi şi copii. Un mediu în care domină înjurătura, jignirea, violenţa fizică sau verbală nu este deloc propice unei dezvoltări şi educaţii normale, echilibrate a copilului. Lipsa limbajului civilizat sau carenţele grave de comunicare, răceala, detaşarea, dezinteresul faţă de performanţa şcolară a copiilor, folosirea în exces a pedepsei în detrimentul recompensei, promiscuitatea morală sunt alte cauze care pot vicia în mod fundamental cadrul de viaţă şi creştere normală a oricărui copil. Toate acestea pot afecta negativ dezvoltarea copilului, determinând întârziere psihică, eşec şcolar sau apariţia conduitelor dezadaptative, deviante, antisociale,  timiditate, introversiune cronică sau chiar idei foarte periculoase pentru viaţa şi integritatea fizică a propriei persoane sau a altor persoane.

        

Ce pot face părinţii pentru a evita apariţia acestor situaţii, conduite şi atitudini nefaste ?

Psihologii, asistenţii sociali, dar şi preoţii îndrumă de câte ori au ocazia părinţii să creeze pentru copiii lor un mediu armonios, tolerant, în care aceştia să se simtă puşi în valoare, stimaţi, în siguranţă, protejaţi, apreciaţi, stimulaţi, un mediu moral, bazat pe respect şi ataşament mutual, în care copilul este obiectivul fundamental.

Este o lege a dezvoltării psihice echilibrate a copilului ca ambianţa familială, spaţiul domestic să fie caracterizat de aceste calităţi pentru dezvoltarea unei personalităţi pozitive, adaptative. Nu totdeauna acest lucru este uşor realizabil. În foarte multe cazuri însăşi părinţii nu sunt suficient de bine maturizaţi şi nu îşi asumă rolurile parentale, unii îşi aşează propriile scopuri înaintea celor ale copiilor, fiind orbiţi de dorinţa de afirmare sau îmbogăţire, neglijând copiii, alţii duc o luptă acerbă pentru dominaţie în propria familie, limitând mult spaţiul de afirmare a copilului prin interdicţii nejustificate ( poate doar temperamentul irascibil sau de propriul orgoliu, de multe ori aproape patologic).

Soluţia? Maturizarea părinţilor, punerea interesului copilului deasupra orgoliilor personale. Părintele are obligaţia morală de a face eforturi pentru ca copilul  să aibă din punct de vedere material ceea ce-i este necesar, măcar pentru un trai decent. Nu este recomandat a se interzice sau limita în mod nejustificat accesul acestuia la calculator, televizor, telefon mobil. Să fim alături de copilul nostru la bine şi la rău, răsplătindu-i orice realizare, să arătăm că ne pasă de el , de sănătatea, situaţia şcolară, binele şi viitorul său, să nu abuzăm de pedepse pentru fapte, percepute de noi cu uşurinţă, ca negative - multe dintre comportamentele şi atitudinile sale sunt justificate în contextul proceselor naturale de creştere şi  formare a personalităţii, de dobândire graduală a autonomiei, de formare a capacităţii de adaptare şi integrare în societatea mileniului III.

Dacă încercăm să găsim explicaţii sau soluţii pentru multe dintre problemele pe care le avem în ceea ce priveşte copiii noştri să nu ne grăbim să invocăm nici soarta, nici să acuzăm imediat propriul copil. Soluţia este extrem de simplă şi ne stă la dispoziţie - să ne propunem şi să ne impunem următorul obiectiv sau deviză: fii un părinte BUN.

Psiholog Petru Ştefăroi
D.G.A.S.P.C. Suceava

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Fii un părinte bun.

Comentarii