La articolul intitulat « Social democraţii vor să-l ţină la respect pe şeful IPJ »
În referire la articolul cu titlul de mai sus, publicat în cotidianul Monitorul de Suceava din 18.06.2008, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava face următoarele precizări:
Pe timpul campaniei electorale şi a celor două tururi de scrutin, la IPJ Suceava s-au primit mai multe sesizări din partea mai multor partide politice, cu privire la diferite aspecte înregistrate în această perioadă.
În această perioadă, PSD a depus un număr de 12 reclamaţii care au fost înregistrate în evidenţele Poliţiei, parte din ele constituind actul de sesizare pentru întocmirea de dosare penale. Dintre aceste sesizări, 9 au fost înregistrate evidenţa dosarelor penale, din care 2 au fost declinate către parchetele competente în soluţionarea lor.
Cu referire la dosarul privind mita electorală de la Moara Carp, precizăm că s-a declinat competenţa către Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, competent în soluţionarea cauzei. Celelalte dosare aflate în competenţa Poliţiei sunt în curs de soluţionare, fiind vorba în mare parte de aspecte în care se reclamă furtul, dispariţia sau distrugerea unor materiale de propagandă electorală.
Au mai fost înregistrate trei reclamaţii din partea PSD, din care una este în curs de soluţionare, iar aspectele sesizate în celelalte două nu s-au confirmat.
Contrar celor afirmate de reprezentanţii PSD, poliţia suceveană manifestă echidistanţă în corecta gestionare şi soluţionare a oricărei cauze aflate în lucru, indiferent de calitatea părţilor implicate şi de provenienţa sesizărilor.
OFIŢER INFORMARE, RELAŢII PUBLICE
Inspector de politie PANŢIRU GABRIEL