Un tânăr de 18 ani a încercat să-şi pună capăt zilelor după ce norocul nu i-a surâs la jocurile mecanice şi a pierdut câteva sute de lei. Marius C., din Valea Moldovei, a luat medicamente cu pumnul şi a înghiţit insecticid, dar gestul său s-a sfârşit pe patul de spital. Cazul a ajuns şi în atenţia Poliţiei, care a demarat o serie de cercetări.
Marius C. a fost internat în secţia Medicală din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava luni, 16 iunie, la ora 19.00, ca urmare a intoxicării voluntare cu medicamente (Ospamox, Vitamina C, Algocalmin, Tetraciclină, soluţie Calypsol) şi insecticid.
Din cercetări s-a stabilit că tânărul a jucat la jocuri mecanice la o societate din comuna Valea Moldovei şi a pierdut suma de circa 600 lei, fapt care i-a produs o depresie şi l-a determinat să ingurgiteze la domiciliu diferite medicamente şi insecticid.
În cursul zilei de ieri, tânărul a fost externat din spital.
(18 iun 2008, 11:38:31