O fetiţă în vârstă de doi ani şi zece luni, Beatrice T., din Vicovu de Jos, a fost internată joi noapte în Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava din cauza unei posibile intoxicaţii cu insecticide.
Fetiţa a mers la câmp cu mama sa, unde, la un moment dat, a fost lăsată în grija unei nepoate, care nu a văzut când micuţa a băgat în gură o substanţă toxică.
Beatrice T. prezenta arsuri în gură şi în jurul buzelor şi a fost dusă imediat la spitalul din Suceava. În urma investigaţiilor, medicii au stabilit că tractul digestiv al copilului nu a fost afectat, doctorii apreciind că fetiţa nu a înghiţit substanţa nocivă, ci a scuipat-o imediat.
„De-abia după trei luni vom putea face un test cu bariu”, au arătat medicii care se ocupă de Beatrice T.